Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Starea vremii 31 octombrie 2007

Publicat in Jurnalul, miercuri 31 octombrie 2007 ·

Formaţiunile noroase, existente in vestul-estul Europei, purtătoare de ploi, se vor apropia de Romănia lent şi numai cu ajutorul circulaţiei de la nivelul norilor. In aceste condiţii, ploi vor fi astăzi in ţara noastră, in regiunile din jumătatea de vest, iar la noapte şi in cea de est, ziua aici va mai fi ceaţă şi izolat burniţă;

Comentariul specialistului:

Formaţiunile noroase, existente in vestul-estul Europei, purtătoare de ploi, se vor apropia de Romănia lent şi numai cu ajutorul circulaţiei de la nivelul norilor. In aceste condiţii, ploi vor fi astăzi in ţara noastră, in regiunile din jumătatea de vest, iar la noapte şi in cea de est, ziua aici va mai fi ceaţă şi izolat burniţă; măine norii şi ploile, din ce in ce mai puţine şi slabe cantitativ, se vor retrage către jumătatea de sud, apoi spre sud-vestul extrem, după care vor inceta. Dinspre nordul Moldovei, joi, va fi o pătrundere de aer mai rece, care pe lăngă scăderea de temperatură, va insemna şi unele intensificări de vănt, mai intăi in Moldova, apoi şi in Muntenia şi in Dobrogea.

meteorolog Romica Jurca

  Azi in ţară:

Bacău  13°C

Baia Mare       12°C

Braşov12°C

Buzău  16°C

Cluj-Napoca   10°C

Constanţa        16°C

Craiova           13°C

Deva   13°C

Galaţi  15°C

Iaşi      14°C

Miercurea Ciuc10°C

Oradea13°C

Piteşti  14°C

Sibiu    12°C

Suceava          11°C

Tărgu MureşÂ    12°C

Timişoara        13°C

La munte:

Azi (miercuri):

Cerul va fi noros şi va ploua pe arii extinse in Occidentali şi masivele vestice ale Meridionalilor şi izolat in rest. La inălţimi mai mari de 1.800 m este posibil să ningă.

Măine (joi):

Cerul va fi variabil, cu innorări in Munţii Banatului, Meridionali unde izol

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 4 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 4 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 9 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 3 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Un consilier județean din Vaslui arestat preventiv pentru șantaj și camătă, plasat sub control judiciar

Ziare.com acum 3 ore
Consilierul judeţean din Vaslui Costică Lupu, arestat preventiv pentru camătă alături de doi fii ai săi, a fost plasat sub control judiciar. Decizia a fost luată, joi, 16 mai, de Tribunalul Vaslui, hotărârea fiind definitivă. Potrivit deciziei insta

Zelenski: Am reuşit să adăugăm încredere în direcţia Vovceansk, dar bombardamentele ruseşti nu se opresc, ameninţările rămân. Şeful administraţiei locale a fost rănit

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski, care joi a fost la Harkov, în condiţiile în care regiunea se află de o săptămână sub asaltul trupelor ruse, spune că ucrainenii au trecut la contraofensivă, iar rezultatele ar trebui să se vadă, însă situaţia este în

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 4 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

8°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°