Mesajul a fost trimis. Multumesc!

5.300 de euro pentru un aur şi un bronz mondial

Publicat in Adevarul, duminică 21 august 2011 ·

Mihalachi şi Dumitrescu au câştigat vineri titlul la 500 m şi sâmbătă bronzul la 1.000 m. Dinamoviştii vor primi câte 22.700 de lei pentru cele două medalii, dar suma ar putea fi dublată.

Anul trecut, la Poznan, dinamoviştii Alexandru Dumitrescu şi Victor Mihalachi reuşeau să devină campioni mondiali la canoe dublu, atât la 500, cât şi la 1.000 de metri. Performanţa lor a „făcut valuri", mai cu seamă cu era obţinută cu doi ani înainte de Jocurile Olimpice de la Londra. Obişnuiţi să muncească din greu, pe lacul Snagov, ei au declarat, cu modestie, că nu se aşteptau să obţină un titlu mondial şi cu atât mai mult să câştige două medalii de aur.

La puţin timp după acea izbândă, Mihalachi şi Dumitrescu şi-au reluat antrenamentele departe de agitaţia care domină oraşele. Oamenii şi-au adus aminte de ei, din nou, atunci când au participat la alte competiţii majore, cu acelaşi succes. La Europenele de anul acesta, ei au ocupat locul 1 la 500 m şi 3 la 1.000 m. Adică aceleaşi clasări ca la Mondialele de săptămâna trecută. Cum s-a întâmplat la ediţia precedentă, din Polonia, Dumitrescu şi Mihalachi au revenit pe ultimii zeci de metri ai finalei de la 1.000 m, câştigând medalia de bronz după o luptă strânsă cu cehii Jaroslav Radon şi Filip Dvorak.

Sumele pot fi dublate

Potrivit legislaţiei în vigoare, Alexandru Dumitrescu şi Victor Mihalachi vor primi câte 11.500 lei pentru „aurul" obţinut la 500 m (nefiind în programul JO, premiul este de 50%) şi câte 11.200 lei pentru „bronzul" de la 1.000 m (aceasta este probă olimpică). Suma totală, de 22.700 lei (aproximativ 5.300 de euro), poate fi dublată doar cu acordul ministrului educaţiei şi, fireşte, dacă bugetul permite aşa ceva. Aceşti bani se adaugă celor cuveniţi pentru medaliile obţinute la Europeanul din acest an (12.600 lei). Şi face tot mai posibil visul lui Dumitrescu de a-şi cumpăra o garsonier

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 16 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 31 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 37 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum 44 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°