Azi a venit pe la noi Vlad, nepotul meu. Are aproape 13 ani. Acum e în vacanţă. Până la întâlnirea în realia, cu prietenii, intră cu ei, un pic, pe mess. Tastează la greu. E vechi în meserie. Avea puţin peste patru ani când îşi plimba degeţelele, cu abilitate, pe tastatură. Nu ştia literele, dar ştia ce se întâmplă dacă apasă de trei ori tasta cu „desenul“ W, urmată de alte „apăsări“ pe taste memorate. Pe atunci, îşi căuta jocuri, poveşti, desene animate. Azi, socializează cu fete, cu băieţi, mai schimbă impresii, muzici, referate, mai ştiu eu ce... Iese de pe mess şi mă anunţă din mers: gata, trebuie să plec, mă-ntâlnesc cu gaşca; mergem la Alexis, ai lui sunt plecaţi şi am pus de un ceai, cum făceaţi voi când eraţi tineri. Zâmbeşte ştrengăreşte, îşi ia (obligatoriu!) un măr într-o mână, în cealaltă mobilul şi... pa, pa, pa, p-aci ţi-e drumu’!
Când aveam vârsta lui, socializam şi noi, cât era ziua de lungă, dar nu pe Facebook, ci numai face to face! Acasă citeam mai mult sau mai puţin obligatoriu „Amintirile“ lui Creangă, Jules Verne, Petre Ispirescu, Fraţii Grimm, mă rog, literatura accesibilă vârstei. Nu erau calculatoare, dar printr-o singură rotire de buton ascultam... on line (fără căşti!), la radio, acele minunate emisiuni cu teme istorice ale lui Dumitru Almaş sau citeam greoi, ca începătorii, textele în franceză la ilustraţiile din revistele Pif le chien sau Vaillant, pe care ni le dăruia aproape conspirativ distinsa doamnă Eliescu, profesoara de franceză. Când nu învăţam şi nu mă culturalizam, adică în vacanţe, Craiova toată era a mea! O cuceream teritorial, treptat şi... concentric, stradă cu stradă, pornind din curtea casei. Aveam aici un salcâm zdravăn, un liliac pitic şi o „tufă“ de iasomie, plantată şi îngrijită de tanti Dumitriţa. Pe o ramură groasă a salcâmului era montat leagănul. Leagănul copilăriei mele! Am coborât din leagăn, pornind la înc
