Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, promovată porno, fără frunză

Publicat in Jurnalul, marți 2 noiembrie 2010 · ·

Exact în ziua în care Elena Udrea a anunţat că turismul românesc va fi promovat pe Facebook, pe un celebru site-porno a apărut un filmuleţ de promovare a României, difuzat la o televiziune online, porno de asemenea, Naked News (Ştiri la pielea goală).

Preluat de un celebru site xxx, reportajul de promovare a României, intitulat "Estul întâlneşte Vestul în România, fără haine", este prezentat de o tânără blondă, în pielea goală, care vorbeşte despre "România, o ţară cu un picior în viitor şi altul într-un trecut bogat", în timp ce pe ecran defilează imaginea Muzeului Naţional de Istorie. Urmează o trecere în revistă a celor mai interesante locuri şi realizări româneşti, de la Casa Poporului la pârtiile de schi din Bucegi şi de la plaiurile Bucovinei la statuile de pe străzile Constanţei şi la litoralul Mării Negre, însoţit de comentarii elogioase şi fără nici o urmă de ironie.

Se ridică, evident, întrebarea dacă există vreo legătură între acest film şi Ministerul Turismului, condus de Elena Udrea. Pentru că astfel de reportaje de promovare fac parte, de obicei, din campanii de publicitate plătite, fiind puţin probabil ca reportajul difuzat de televiziunea porno să fie o farsă. Jurnalul Naţional a solicitat o reacţie din partea ministerului doamnei Udrea, pentru a afla dacă MDRT are cunoştinţă de o astfel de campanie de publicitate. "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu are nici o legătură cu materialul menţionat de dumneavoastră. Campaniile de comunicare ale MDRT nu vizează transmiterea mesajelor sale prin intermediul acestui gen de media", se arată în răspunsul, sec, primit de la minister.

În schimb, Elena Udrea a declarat că România va fi promovată ca destinaţie turistică sub brandul turistic naţional prin utilizarea platformei sociale Facebook. "Brandul turistic va fi astfel promovat prin new-media, în contextul

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 28 minute
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum o ora
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 2 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaîia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 42 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum o ora
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 5 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°