Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polonezii au scăpat ieftin de pe terenul UCMR-ului şi păstrează şanse la calificare

Publicat in Adevarul, luni 22 noiembrie 2010 ·

Avantajul de patru goluri nu înseamnă nimic în infernul de la Plock. UCM Reşiţa a trecut cu 34-30 de Wisla Plock în prima manşă a turului III din Cupa Cupelor, dar polonezii păstrează şanse la calificare pentru meciul retur, care va avea loc sâmbătă.

Ucemeriştii au avut posibilitatea să tranşeze în mare parte soarta calificării încă din primul joc al dublei cu Wisla, vicecampioana Poloniei, dar nesincronizările din ultimul sfert de oră le-au dat posibilitatea oaspeţilor să profite pe contraatac şi să rămână în cărţi. Elevii lui Gligore Czari vor juca, sâmbătă, în faţa a cinci mii de polonezi fanatici, la adăpostul unui avantaj de patru goluri, ceea ce, spun chiar ei, în handbalul de astăzi nu înseamnă mare lucru. Toată lumea este de acord că Wisla păstrează în continuare şanse reale la calificare şi că Reşiţei nu-i va fi deloc uşor în returul din Polonia.

O oră de foc

“A fost un joc bărbătesc, aspru, în care ne-am dorit foarte mult victoria. A fost doar un prim meci, urmează alte 60 de minute de foc la. Am început bine, i-am surprins cu repunerile noastre rapide, dar au fost şi multe ratări, astfel că, au reuşit să rămână aproape de noi. În a doua repriză am scăzut ritmul şi, din păcate, din cauza presiunii, au apărut unele sincronizări şi ratări din situaţie unu la unu”, a declarat antrenorul UCMR-ului. Întrebat care ar fi şansele de calificare a celor două echipe, Czari a spus: “Şansele rămân în continuare egale. La meciurile importante mi-e mai uşor să mobilizez jucătorii. Patru goluri nu este mult în handbal şi trebuie să jucăm mai mult cu capul şi cred că va fi bine”.

Antrenorul polonezilor a recunoscut că nici nu se gândeşte să piardă calificarea. “Se anunţă un meci foarte bun din punct de vedere calitativ şi la Plock. Mi-am făcut temele şi o să mi le fac şi pentru retur. Reşiţa are o echipă foarte bună şi, pentru primul meci

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA acuză Rusia că folosește arme chimice, în războiul din Ucraina. "Utilizarea acestor substanţe nu este un incident izolat"

Ziare.com acum 40 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

Ambalajele "lipsite de etică" ale alimentelor nesănătoase manipulează copiii pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport

News.ro acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort "lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport, scrie The Guardian

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 49 minute
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 49 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 8 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°