Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nichita sta in Capitala, iar profesorii ramin fara tichete

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 16 decembrie 2008 ·

Cadrele didactice din mai multe comune au primit deja tichetele cadou pentru sarbatori. Profesorii din municipiul Iasi au slabe sanse sa primeasca de Craciun tichete cadou. Nu acelasi lucru se poate spune despre dascalii din comunele din judet. Sindicalistii apreciaza ca peste 60% dintre comunele din judet vor primi tichete cadou de diferite sume. "De trei saptamini ne chinuim sa discutam aceasta problema cu primarul, dar dumnealui este prea ocupat la Bucuresti, la negocierea guvernului. Avem totusi ceva sperante, pe care ni le-a oferit directorul economic al Primariei, domnul Victorel Lupu, care ne-a spus ca o sa se consulte cu primarul", a declarat Laviniu Lacusta, vicepresedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamintul Preuniversitar (USLIP). Pe de alta parte, directorul economic Victorel Lupu a declarat ca nu exista bani in buget pentru acordarea de tichete agajatilor din educatie. "Ar trebui acum pe final de an o rectificare bugetara, dar acum ne solicita cu totii sa scuturam sacul. Apoi, ar trebui sa oferim tichete cadou tuturor bugetarilor, si nu doar celor din educatie", a precizat Victorel Lupu. Legea a fost din start gresita pentru ca nu preciza si sursa de finantare pentru tichetele cadou. De aici si tratarea diferentiata a dascalilor in functie de generozitatea consiliilor locale. "La Holboca s-au dat pina acum tichete de 1.050 de lei, la Costuleni, de 2.800 de lei, iar la Radeni, de 1.200 de lei. Sint comune care nu au primit insa deloc. Este si cazul angajatilor din educatie de la Mogosesti - Iasi, care vor picheta miercuri sediul Primariei", a mai precizat Laviniu Lacusta. Tocmai pentru ca este deocamdata incert daca profesorii ieseni vor primi sau nu tichete cadou, sindicalistii se bat in instanta pentru acest drept. Actiunea depusa de Alianta Sindicala "Gheorghe Asachi" asteapta verdictul Curtii de Apel, in timp ce sindicalisii de la USLIP au o

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 7 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 10 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 7 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 10 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 6 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 7 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 8 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 4 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°