In Romania nu au existat niciodata suficienti bani pentru cultura. Daca interbelicii credeau ca artistului ii sta bine cu buzunarele goale, socialismul de stat i-a tinut pe oamenii de cultura la limita supravietuirii si dependenti de salariul de mizerie – depasit doar in urma ploconirilor oficiale prin ziarele si revistele minciunii institutionalizate.
Nici dupa „revolutie“ soarta culturii nu a fost mai buna. in timp ce politicienii au ignorat-o, preocupati de stim noi ce, poporul a abandonat-o cu totul, prea obisnuit cu rolul ei propagandistic si nestiind la ce poate ea folosi in contextul noii libertati dobindite. Cultura nu a fost, in ultimii 50 de ani, pentru romani, ceva asimilat, un bun comun al mintilor si sufletelor noastre, ci doar o preocupare a unor indivizi, „intelectualii“, straini prin origine si meserie de sanatoasa societate multilateral dezvoltata.
Si iata ca, in anul de gratie 2006, mintuirea culturii noastre, fie ea mainstream sau underground, a aparut in intruchiparea firmei Gabriel Resources, devenita peste noapte sponsorul generos al festivalurilor de film, teatru sau – de ce nu? – muzica electronica.
Artisti din toate domeniile s-au grabit sa incaseze cecurile cu care au fost platiti sa contribuie la imaginea pozitiva pe care campania media facuta de GMP o construieste firmei canadiene. Fotografi, actori si muzicieni au invatat sa ofteze „ingrijorati“, la vederea saracilor copii din Rosia Montana, cu o mina pe bani si cu alta pe instrumentul de creatie. Ca acei copiii n-or sa poata invata intr-o localitate ce nu exista, asta nu le-a dat prin cap. Ca fervoarea culturala a Gabriel Resources e nascuta din cu totul alte interese si ca ea a aparut peste noapte, ca o simpla si – crede GMP – eficienta reteta de publicitate, iar nu le-a dat prin cap.
Sa fii sarac este o scuza, e adevarat. Dar sa nu-ti pui