Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nevenca Doca: Tinerii cu o vechime de sub un an sunt mai vulnerabili la ofertele primite din afara bancii

Publicat in Ziarul Financiar, luni 2 iulie 2007 ·

Pe piata fortei de munca din sistemul bancar exista o adevarata "batalie" pentru angajarea, pastrarea si fidelizarea personalului calificat, cel mai greu de gasit fiind analistii financiari, specialistii in domeniul managementului riscurilor, precum si oamenii de vanzari, spune Nevenca Doca, director de resurse umane la Banca Transilvania

"Desi putem vorbi de generatii intregi de absolventi cu studii superioare, piata in acest domeniu (bancar - n. r.) duce inca lipsa de specialisti. Este vorba despre un dezechilibru intre cerere si oferta din acest punct de vedere. Cu toate ca printre cei care sunt absolventi de stiinte economice, gasim destule persoane care sunt bine pregatite, au fost cazuri in care ne-a fost mai dificil sa gasim persoane compatibile, din toate punctele de vedere, cu anumite posturi mai specializate", declara Nevenca Doca.

Directorul de resurse umane al Bancii Transilvania a ajuns sa gestioneze peste 5.000 de persoane si spune ca s-a confruntat in cei patru ani, de cand se afla in companie, cu diverse provocari, de la compatibilitatea angajatilor cu postul vizat, pana la discutiile directe cu oamenii care vor sa plece din companie.

In prezent, Banca Transilvania are peste 5.200 de angajati in cele 378 de sedii din tara, iar pana la sfarsitul acestui an se estimeaza ca numarul de angajati va creste cu inca 600 de oameni. In 2006, aproape 2.000 de persoane au fost angajate la Banca Transilvania, ceea ce inseamna o crestere de personal cu 46%. "Fara a face estimari pentru urmatorii ani, atata timp cat vom vorbi de extinderea retelei bancare, trebuie sa avem in vedere si atragerea de noi oameni in echipa", declara Nevenca Doca. Potrivit acesteia, principala cauza principala a lipsei de specialisti este aparitia pe piata a unor banci noi, care au strategii diverse de atragere de personal.

"Intotdeauna, o institutie bancara n

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 7 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 13 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 6 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 5 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 6 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 10 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°