De curând, dl Ritli Ladislau, ministru sănătăţii, şi-a exprimat intenţia de a impune scurtarea perioadei de spitalizare, bazându-se pe date statistice din Uniunea Europeană. Ar fi o gravă eroare pentru că: 1. Ştiinţific, medical şi umanitar, numărul zilelor de spitalizare decurge posterior şi nu se stabileşte anterior actului medical; nu se programează, pentru că vindecarea se face prin ştiinţă şi nu prin ordin. Cu alte cuvinte, statistica succedă actului medical şi nu invers. 2. Comparându-ne cu ţările dezvoltate europene în ce priveşte costul per zi de spitalizare şi pentru întreaga perioadă de spitalizare necesară fiecărui pacient, se constată o cheltuială mult mai mare în ţările dezvoltat Publicitate e decât la noi (consum tehnico-material şi salarii). Numai cine nu a vizitat spitale din ţările dezvoltate poate crede că la noi se risipesc resurse materiale în spitale prin internări presupus nejustificat prelungite. 3. Numărul zilelor de spitalizare este un necesar ce decurge din realitatea biologică indemnă (substratul biologic rămas sănătos) şi specificul patologic ale fiecărui pacient, nu ale unui grup. 4. Media perioadei de spitalizare dintr-o ţară este invers proporţională cu speranţa de viaţă: un nivel de trai scăzut (speranţă de viaţă mai mică) determină vulnerabilitate biologică crescută şi, desigur, necesită un timp prelungit pentru ameliorarea stării de sănătate. Exemplu simplisim: timpul necesar de refacere a plăgii operatorii a unui denutrit este mai mare decât în cazul unui pacient bine nutrit. 5. Un exemplu scolastic despre cost/eficienţă: pentru pacientul X, rezolvat medical în zece zile într-un spital vestit din România, vor fi necesare opt zile în Germania sau Franţa, dar la un cost global mult mai mic în România decât în Germania sau Franţa, cu toate că „se consumă“ cu două zile mai mult la noi; superioritatea instrumental