Teatrul Evului Mediu, cunoscut sub numele de „commedia del’arte” se baza pe un truc simplu: complicitatea dintre actori şi spectatori. Aceştia din urmă se prefăceau a nu vedea şi a nu înţelege ceea ce nu servea tema, dimpotrivă stimulând şi dirijând jocul actorilor în direcţia cunoscută şi aşteptată de toată lumea.

Adică, un fel de „voi vă faceţi că jucaţi şi noi ne facem că vă credem”…

Cam aşa se întâmplă în politica românească actuală: avem câteva personaje, despre care ştim totul, şi care nu fac altceva, de-a lungul actelor, decât să rostească replici mereu rostite, să-şi dea în mod repetat cu mătura în cap, să-şi pună piedici, dând brânciuri în hohotele de râs ale asistenţei.

Cu totul şi cu totul demn de această artă mi s-a părut recentul schimb de scrisori dintre preşedinte şi premier, care, mai nou, dialoghează pe calea corespondenţei. Parcă-i şi vezi scriind cu râvnă, trecându-şi limba pe marginea plicului pentru a-l lipi, punând marca şi repezindu-se la cutia poştală pentru ca, mai apoi să aştepte, fremătând, după uşă, să sune poştaşul cu răspunsul.

Ce-şi scriu cei doi fruntaşi ai naţiei. Păi, despre caniculă. Şi despre secetă. Cum stă şi bine unui om venit din popor şi întors la acesta călare pe referendum. Traian Băsescu se arată foarte îngrijorat de modul în care soarele pârjoleşte culturile sub privirile nesimţitoare ale responsabililor publici. Şi îi cere fostului său prieten Tăriceanu să ia toate măsurile pentru a contracara efectele negative ale secetei. Mă mir doar că anterior n-a făcut o vizită de lucru pe o tarla crăpată sahelic de soarele Bărăganului, pentru a dialoga cu ţăranii care au furat tuburile de irigaţii pe tema incompetenţei guvernului. Ce face „andrisantul”? Călin Popescu Tăriceanu? Răspunde, tot pe calea poştei. Şi zice că e impresionat de faptul că pe preşedinte îl preocupă grija faţă de guvern, drept pentru ca