Dacă modificarea Constituţiei ar fi un veritabil act politic, nu unul politicianist, dacă partidele şi-ar propune să servească interesul public, nu propriile interese electorale, dacă Legea fundamentală nu ar fi considerată o armă politică eficientă, propunerile guvernului de revizuire a Consti tuţiei ar trebui să atingă o problematică de profunzime.

Din păcate ele seamănă, mai degrabă, cu o tentativă de transformare a acesteia într-un manual de evitare a blocajelor politice din ultimii ani.

O revizuire eficientă constă, în primă instanţă, în alegerea unui tip de republică: parlamentară (după modelul larg răspândit în Uniunea Europeană), semiprezidenţială (după modelul francez) sau prezidenţială (după modelul american).

Păstrarea actualului sistem - abuziv denumit semiprezidenţial - şi, în consecinţă, neclarificarea raporturilor dintre puterile statului sunt regretabile şi fac ca modernizarea României să rămână doar o temă populistă clamată la unison de partide.

O modificare de substanţă trebuie să vizeze şi raporturile dintre preşedinte şi parlament. Ar fi util de clarificat dacă şeful statului poate nominaliza un premier după propria voinţă sau este obligat să accepte propunerea unei majorităţi parlamentare, în situaţia în care partidul său nu face parte din aceasta. S-ar evita astfel crize politice de tipul celei în care a fost implicat Klaus Johannis, primarul Sibiului.

În privinţa desemnării miniştrilor, dacă tot îşi asumă costurile politice, premierul ar trebui lăsat să-şi aleagă echipa. Din păcate, Cabinetul Boc insistă ca primul-ministru să nu poată propune revocarea sau numirea unui ministru decât după consultarea prealabilă cu şeful statului.

În privinţa dreptului preşedintelui de a dizolva parlamentul s-a operat tot cu jumătăţi de măsură. În sistemul semiprezidenţial francez, preşedinte