Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haosul nivelării din colhozurile spitaliceşti

Publicat in Viata Medicala, miercuri 23 mai 2012 ·

Reconstruirea unei societăţi nu este posibilă fără contribuţia tuturor. Pentru a crea, însă, trebuie ca lucrurile să fie gândite şi înţe­lese. Să ne limităm la o mică grădină: a o aban­dona, fie şi un singur sezon, înseamnă că va fi năpădită de buruieni. Obraznice şi viguroase, acestea pun stăpânire pe tot, sufocând plantele nobile, care vor degenera de la o generaţie la alta şi vor dispărea. Înving definitiv buruienile… Ca plantele nobile sunt creatorii de ştiinţă, tehnică ori arte, oameni care pot fi modele pentru alţii. Grădina trebuie lucrată. Este necesară şi o ierarhie clară a promovării valorilor. Comunismul a încurcat borcanele, cizmarul putând controla şi comanda un colectiv medical, iar croitoreasa – o trupă de teatru… A fost un nefiresc pe care societatea nu l-a putut digera niciodată. Dar acea gândire a avut seminţe care s-au împrăştiat şi iată că încă răsar modele organizatorice şi sociale cu această origine. Chiar dacă – aparent – nu mai au aceeaşi virulenţă, pe termen lung au efecte la fel de devastatoare. Cum a fost nivelarea oamenilor, aşa este şi actuala lipsă de ierarhie a valorilor. În domeniul san Publicitate itar, asistăm la subordonări nefireşti ale autorităţilor profesionale. Bazele clinice ale învăţământului medical universitar românesc sunt conduse într-un mod mai discreţionar decât oricând (cu excepţiile care confirmă regula) de către numiţi politic, care deseori nici nu sunt medici dar… dau lecţii medicilor. Şi cu toţii depind de deciziile consilierilor municipali, care se pricep la multe, la medicină… ca la fotbal. Factori de decizie din afara sistemului hotărăsc, astfel, „rezolvarea“ problemelor actuale şi dezvoltarea bazelor clinice. Or, performan­ţele medicale ale acestor centre metodologice (termen ce trebuie reintrodus în lege şi concretizat) şi performanţele educative ale învăţământului universitar depind de cor

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 51 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 53 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°