La Oradour, localitatea martir a Franţei, s-a desfăşurat un moment de mare emoţie şi semnificaţie: preşedintele Franţei şi Germaniei au participat la ceremonia de comemorare a celor 642 de victime ucise cu sălbăticie în vara anului 1944 de trupele naziste SS ale diviziei “Das Reich”. Joachim Gauk este primul preşedinte german care vizitează memorialul din Oradour unde a fost condus de unul dintre cei trei bărbaţi supravieţuitori. Reconcilierea dintre Franţa şi Germania marchează acum încă un mare pas subliniat la cel mai înalt nivel de reprezentanţii acestor ţări care s-au înfruntat în secolul trecut în două crâncene războaie.

În 1944, după debarcarea din Normandia, naziştii se comportau ca fiarele rănite, atrocităţile erau comise fără nici o justificare. În retragerea lor, trupele criminale care au ras viaţa din micul sat Oradour omorâseră în apropiere alţi 99 de francezi, prin spânzurare. Rănile săpate adânc în amintirea Franţei sunt cicatrizate acum, după aproape 70 de ani, dar nu sunt şterse din cartea de istorie.

Întâmplările atroce, sunt asumate de Germania care, iată, vine cu capul plecat să-şi recunoască ororile ce au însângerat lumea. Reconcilierea franco-germană este dată ca model în relaţiile dintre statele aflate de-a lungul istoriei în confruntări cu mărime de cataclism. De la acest exemplu în practica internaţională au plecat după 1989 şi acţiunile întreprinse de politicienii de la Bucureşti şi Budapesta, conştienţi de fractura de înţelegere dintre România şi Ungaria.

România are plină cartea ei de istorie de asupriri, de acte de violenţă şi nedreptăţi suferite de populaţia din Transilvania de-a lungul mai multor secole. Ungaria a găsit mereu justificarea pentru actele ei agresive în “nedreptatea” de la Trianon. Iridenţa maghiară a produs, mai ales în perioada ocupaţiei după Dictatul de la Viena, numeroase crime împotriv