Ultimii veterani din judeţul Tulcea vor ajunge luni, de la ora 12.30, la sala de şedinţe a Instituţiei Prefectului Tulcea, acolo unde vor primi recunoştinţa autorităţilor pentru participarea în luptele duse de statul român.
Este ziua veteranilor de război. An de an, aceştia îşi pun, din nou, hainele militare şi ajung la Prefectură, acolo unde autorităţile locale îi cinstesc. Festivitatea de premiere a celor care au fost pe front va avea loc în cadrul şedinţei Comitetului Consultativ pentru Problemele Persoanelor Vârstnice.
Au aproape 90 de ani, dar îşi poartă şi astăzi, cu mândrie, uniformele militare. Îşi amintesc cu groază de momentele grele de acum şapte decenii. Poveştile lor de viaţă sunt impresionante:au trecut prin clipe odioase şi au supravieţuit pentru a le oferi, urmaşilor, frânturi din istoria trăită de ei.
Contraamiralul de flotilă Ioan Stoica era elev al şcolii de marină la momentul celui de-al Doilea Război Mondial. Luptele l-au prins la Constanţa, acolo unde a fost martor al unui adevărat „spectacol al urâtului“, aşa cum defineşte domnia sa războiul.
„ Vedeai de la distanţă navele situate de o parte şi de alta, iar între ele încrucişări de proiectile. Ce se întâmpla acolo, era îngrozitor... Astăzi povestim fascinaţi de ceea ce am văzut“, îşi aminteşte Ioan Stoica despre una dintre luptele date pe apă în 1943.
În primăvara anului 1944, în perioada de practică, s-a îmbarcat pe canoniera Ghiculescu, navă de luptă care escorta convoaiele comerciale pe traseul Constanţa – Sevastopol.
„Ţin minte şi astăzi primul drum, primul convoi de nave pe care l-am însoţit. Erau 12 nave comerciale şi plecam din Constaţa, urma să ajungem la Sevastopol. La jumătatea drumului ne ajutau şi distrugătoarele. Am plecat dimineaţă. Dar nu la 8.00, cum am crede acum... Nu... Atunci d