Săptămâna asta ar trebui, potrivit declaraţiei lui Victor Ponta, să aibă loc o "discuţie lămuritoare" între premier şi preşedinte, privind rolul şi atribuţiile fiecăruia, inclusiv reprezentarea ţării la apropiatul Consiliu European. Unde cutuma, chiar regula, este ca deleagaţiile să fie conduse de şeful Executivului, Franţa constituind o excepţie, deoarece în Hexagon preşedintele este şi şeful constituţional al Executivului.

Încă de la primul său mandat, însă, Traian Băsescu şi arogat dreptul de a dirija direct Guvernul, autointitulându-se tot mai insistent (picătura chinezească) "şef al statului". Dacă Tăriceanu nu l-a prea băgat în seamă, ceea ce l-a făcut să vadă roşu în faţa ochilor, după ce l-a cocoţat premier pe Emil Boc, Traian Băsescu s-a văzut vârful piramidei statului, ca să nu zic altceva. Premierul a fost transformat într-un soi de ţârcovnic, care repeta plecat tot ce ieşea pe gura lui Băsescu, iar Cabinetul a devenit un fel de corp de mameluci preasupuşi. În plan extern, România a apărut tot mai mult ca având un sistem nu democratic, nu organizat pe principiul separaţiei puterilor, ci un regim autocratic.

Această evoluţie nefirească a fost posibilă prin lecturarea arbitrară de către Băsescu şi ţuţării săi a Constituţiei, care-i conferă preşedintelui atribuţii de reprezentare, îi permite să încheie doar tratate negociate în prealabil de Guvern etc. Într-un cuvânt, nu-i îngăduie să susţină sus şi tare că el e şef, el conduce statul. Totuşi, cu o nemăsurată şi nu o dată păgubitoare sete de putere, Băsescu a persistat pe această abuzivă cale. Deşi aceeaşi Constituţie îl prevenea că Guvernul este cel care, "potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării". Aşa ceva, însă, preşedintele Băsescu n-a putut concepe până acum.

Victor Ponta l-a prevenit însă fără echivoc că nu