Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MAGIC! Ungur a trecut de Nalbandian, la Roland Garros! Urmează Federer!

Publicat in Pro Sport, luni 28 mai 2012 ·

Adrian Ungur (27 de ani) a dat lovitura la prima apariţie pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. Românul, clasat pe locul 92 în ATP, l-a învins ieri pe David Nalbandian (nr. 40 ATP), cu 6-3, 5-7, 6-4, 7-5. El nu va putea să savureze prea mult succesul întrucât mâine îl va înfrunta pe Roger Federer.

Victor Hănescu, Edina Gallovits, Sorana Cîrstea ori Simona Halep n-au zăbovit prea mult în acest an la Roland Garros, cel puţin în turneele de simplu, fiind eliminaţi încă din primul tur. Toţi reprezentanţii noştri au plecat cu şansa a doua în meciurile pe care le-au disputat şi n-au reuşit să răstoarne calculele hârtiei.

Înaintea partidei cu Nalbandian şi Ungur era privit ca o «victimă» sigură. Argumente? Valoarea şi experienţa adversarului în turneele de Grand Slam (n.r. argentinianul a fost numărul 3 mondial), dar şi rezultatul din singura partidă directă, jucată în Cupa Davis în 2011, când Nalbandian s-a impus în patru seturi.

Primul serviciu, punct forte

La pariuri, Adrian Ungur a avut o cotă de 15.00 la victorie (!), dar acest lucru i-a oferit o motivaţie în plus. Românul şi-a anunţat intenţiile de a merge mai departe încă din primul set, când a făcut rapid un break. De altfel, ginerele lui Ilie Balaci a jonglat cu mingile ca şi "Marele Blond" în vremurile lui bune, iar primul set şi l-a adjudecat fără probleme: 6-3. Nalbandian a avut o sclipire în actul secund, pe care şi l-a câştigat în prelungiri, cu 7-5, însă românul a reuşit să-şi stăpânească emoţiile şi nervii şi a continuat să joace un tenis de bună calitate. Cu un prim serviciu care l-a ajutat în multe situaţii (n.r. a câştigat 79% din punctele jucate), Ungur l-a pus în dese rânduri în dificultate pe argentinian. Adversarul a avut scurtcircuite atât în setul trei, cât şi patru, concretizate de fiecare dată de Adrian cu câte un break (scor 6-4, 7-5). După aproximativ trei o

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 44 minute
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 27 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 7 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°