Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Limp Bizkit a venit să-i vadă pe români

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 30 iunie 2009 ·

„Am reuşit!” a strigat Fred Durst, liderul trupei Limp Bizkit.

„Acesta nu este un concert, aceasta este o petrecere. Aveţi o ţară frumoasă. Nu am mai văzut un astfel de loc până acum. Trebuie să ştiţi că nu voi aţi venit să ne vedeţi pe noi, ci noi am venit să vă vedem”, le-a mărturisit Fred Durst, liderul trupei Limp Bizkit, fanilor de la Bucureşti.

Pe o ploaie care a căzut necontenit şi un joc de lumini al reflectoarelor, amestecate cu fulgerele care păreau că fac parte „din decor”, trupa Limp Bizkit i-a electrizat pe cei aproximativ 3.000 de oameni adunaţi, duminică seara, la Arenele Romane din Bucureşti. Concertul, parte din turneul „Unicorns N’ Rainbows 2009”, care a avut loc în cadrul festivalului Rock the City, a început în forţă, cu melodia „My Generation”, după care fanii au cântat împreună cu trupa piese ca „My Way”, „Monkey”, „Take a Look Around” sau „Break Stuff”.

Cu şapca roşie care l-a făcut celebru, în pantaloni sport trei sferturi, care lăsau să se vadă tatuajele de pe picioare, şi cu un hanorac negru, Fred Durst, împreună cu Wes Borland (chitară), Sam Rivers (bas) şi John Otto (tobe), cărora li s-a alăturat DJ Lethal, au comunicat excelent cu publicul vreme de mai bine de o oră şi jumătate.

Dacă, pe la începutul concertului, Durst a stat „cuminţel” pe scenă, a cântat apoi chiar din mijlocul publicului, iar spre final dădea mâna cu norocoşii aflaţi în primele rânduri. Unul dintre fani s-a simţit încurajat să urce pe scenă şi să se îmbrăţişeze cu Durst, după care s-a pierdut în mulţime, „ajutat” de bodyguarzi. Pe scenă, Fred Durst, care nu se remarcă neapărat printr-o voce de invidiat, cât prin ritm, în timp ce Wes Borland, Sam Rivers şi John Otto par „băgaţi în priză”. Înainte de a se retrage, cei de la Limp Bizkit au interpretat un cover hardcore al piesei „Faith”, a lui George Michael. Concertul s-

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum 2 ore
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 13 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 46 minute
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Război în Gaza, ziua 204. Nave încărcate cu ajutor umanitar, oprite după ce au rămas fără steag

Press Alert acum 56 minute
Foto: arhivă Două nave încarcate cu ajutor umanitar pentru Gaza au fost oprite pe drum deoarece au rămas fără steag. Autoritățile din Guineea Bissau au decis să-și retragă steagul de pe navele folosite de o organizație umanitară. Activiștii acuză Is

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum 56 minute
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 51 minute
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 3 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°