Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se reuneşte în 6 ianuarie 2014 pentru a alege noul preşedinte şi noul vicepreşedinte care vor conduce instituţia anul viitor, potrivit Agerpres. Până în prezent, nu şi-a anunţat nimeni oficial candidatura pentru posturile de conducere din CSM, însă membrii Consiliului se pot înscrie în cursa pentru cele două funcţii şi în timpul şedinţei.
Potrivit site-ului CSM, pe ordinea de zi a şedinţei plenului din 6 ianuarie se află atât alegerea noii conduceri, cât şi prezentarea raportului de activitate al instituţiei pe anul 2013, în mandatul procurorului Oana Schmidt-Hăineală, preşedinte, şi al judecătorului Adrian Bordea, vicepreşedinte.
În 10 decembrie, plenul Consiliului a luat act de demisia lui Adrian Bordea din funcţia de vicepreşedinte începând cu 7 ianuarie 2014.
Oficiali ai CSM au explicat că Adrian Bordea demisionează pentru a se putea alege, concomitent, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului, la începutul anului viitor.
Adrian Bordea a fost ales în această funcţie la sfârşitul lunii februarie, în timp ce preşedintele Consiliului, Oana Schmidt-Hăineală, pe 4 ianuarie, existând astfel o diferenţă de aproximativ două luni între mandatele celor doi.
Alegerea vicepreşedintelui CSM, programată iniţial pe 4 ianuarie, a fost amânată de mai multe ori.
Procedura a fost reluată după ce judecătorii Alina Ghica şi Cristi Danileţ şi-au retras candidaturile pentru această funcţie, în contextul în care majoritatea instanţelor din ţară votaseră pentru revocarea lor din funcţia de membru al CSM.
CSM are în componenţă 19 membri: nouă judecători şi cinci procurori aleşi de magistraţi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor şi validaţi de Senat, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept - ministrul