Eric Schmidt, preşedintele Google, şi-a încheiat joi vizita controversată în Coreea de Nord, revenind, după patru zile, la Beijing, alături de delegaţia din care a făcut parte şi Bill Richardson, fostul guvernator al statului New Mexico.
După sosirea în capitala Chinei, Richardson le-a spus reporterilor că vizita s-a dovedit a fi una productivă şi a adăugat că delegaţia a pledat pentru un mai mare acces la informaţie în Coreea de Nord, precum şi pentru suspendarea lansărilor de rachete şi teste nucleare.
„Ne-a plăcut vizita în Coreea de Nord, în special întâlnirea cu cetăţenii nord-coreeni, şi am avut o ocazie foarte bună de a discuta extinderea accesului la internet şi la telefonia mobilă în Republica Populară Democrată Coreeană”, a declarat Richardson pentru Associated Press, înainte de a părăsi capitala Phenian, pentru a ajunge în Beijing.
Preşedintele Google a avertizat oficialii Coreei de Nord că riscă supunerea ţării la o izolare prelungită, la un declin economic şi la un decalaj tot mai accentuat faţă de restul lumii, în cazul în care nu va impune un control mai puţin aspru al accesului la internet şi dacă va continua să interzică utilizarea telefoanelor mobile de către cei 24 de milioane de cetăţeni.
În prezent, doar o mică parte din populaţia nord-coreeanpă are acces la internet şi cele mai multe dintre cele 1,5 milioane de telefoane mobile aparţin celor ce fac parte din elita politică, militară sau comercială a ţării.
„Pe măsură ce lumea devine tot mai strâns conectată, decizia de a te izola virtual va afecat puternic lumea fizică, dezvoltarea economică şi multe alte aspecte şi va deveni tot mai greu să se redreseze din punct de vedere economic”, a declarat Schmidt, citat de „The Guardian“.
„Internetul este important pentru bunăstarea poporului nord-coreean, pentru a extinde tehnologia mobilă şi pentru a extinde folosirea