Vechea clasa de parveniti denunta noii imbogatiti ai tranzitiei; dar in numele caror valori Scriitorul Dinu Sararu a scris un roman nou. De data aceasta este un roman despre vremurile pe care le traim, "o fresca a celor zece ani de tranzitie", cum ne asigura, cu ceva timp in urma, o scurta notita dintr-un ziar bucurestean, in care se anunta publicarea romanului in serial. Vom citi, asadar, in fiecare vineri cite un capitol din acest roman, "Ciocoii noi cu bodyguard". Primul dintre ele se numeste "Sarpele rosu", iar actiunea sa se petrece, se mai spune in nota, "chiar la celebra circiuma bucuresteana, unde s-au tesut multe dintre intrigile anilor '90". Din cite se intelege din aceasta prezentare, va fi un roman satiric si cu cheie. Dar cine este obiectul satirei scriitorului Sararu? Cine ar fi "Sarpele rosu"? Cine sint "ciocoii cu bodyguard"? Aceste intrebari nu vor sa lamureasca o chestiune literara, daca este vorba de literatura in cazul acestui roman sau in ceea ce scrie dl. Sararu. Termenul de ciocoi priveste o categorie sociala specifica tranzitiei: parvenitii unui nou regim. Ei sint noua clasa care se identifica, intr-un fel peiorativ, cu un regim politic nou. De ce ar fi acestia obiectul unei satire nu este greu de banuit. Avaritia, oportunismul, lipsa de scrupule, dar mai ales lipsa lor de gust sint datele care-i individualizeaza, chiar si atunci cind se imbraca de la Giorgio Armani. Ironia soartei este ca nici dl. Sararu, sociologic vorbind, nu este de o conditie mai buna. Si el a fost ciocoiul unui nou regim, cel stalinist, in speta: de origine modesta, el a ajuns director la televiziune pe la 19 ani. Nu avea nici macar bacalaureatul, dar era un cadru de nadejde al Partidului. Ciocoiul vechi ii denunta pe ciocoii noi. De altfel, a facut-o in termeni oarecum identici si Silviu Brucan, in cartea sa "Stilpii puterii". Este un fel de fatalitate, s-ar zice, ca ci