Majoritatea celor mai puternici capitalisti ai Romaniei, celebrati de Gala ZF saptamana trecuta, au aparut reusind sa capteze cererea care a explodat dupa 1990: de masini, de televizoare color, de locuinte, de asigurari sau de credite.
Acum, cand finantarea ieftina a fost intrerupta si consumul se face selectiv, capitalul romanesc va trebui sa isi faca loc prin calitatea ofertei, ceea ce va fi mult mai dificil. Paradoxal, in aceasta ecuatie, statul va avea un rol important, ceea ce nu era de asteptat la 20 de ani de (nou) capitalism.
In cei mai buni ani de dupa 1990, intre 2004-2008, injectia de bani de la muncitorii romani din strainatate, din credite si din investitii straine a urcat vertiginos consumul per capita.
In 2009, creditele au inghetat, banii trimisi de afara au scazut cu 20-30%, iar investitiile straine au scazut cu 50%. Ca urmare, consumul de bunuri de folosinta indelungata s-a prabusit, iar cel de bunuri de consum s-a redus cu 10-20%. Consecinta: companiile supraindatorate gafaie.
In mare, aceasta va fi problema pentru supravietuirea capitalului romanesc, care acum primeste serioase lovituri: dezvoltarea fara bani.
Sigur, ce importanta are pana la urma nationalitatea capitalului in satul global, in conditiile de circulatie libera a fortei de munca, a marfurilor, a serviciilor si a banilor?
Deziluzionant, criza prin care trece economia mondiala a aratat ca banii au nationalitate.
Situatia lanturilor romanesti de retail de exemplu, care cad unul dupa altul in insolventa si devin prizonierele creditorilor, in timp ce competitorii cu capital strain primesc finantare de la companiile mama din strainatate sau institutii financiare internationale, ar trebui sa dea de gandit.
Cand statul olandez, cel austriac sau cel francez au pus la bataie miliarde de euro pentru ING, Erste sau Société Générale, nu au sustinut doa
