Preşedintele PNL Crin Antonescu s-a lansat într-un atac adur la adresa primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, despre care a spus că a trădat partidul şi că "trădătorii îl dezgustă şi îl indignează". De criticle lui Antonescu nu a scăpat nici fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. Potrivit lui Crin Antonescu, Tăriceanu nu este nimic altceva decât "secundantul" lui Chiliman.
Liderul PNL este de părere că trădătorii ar trebui excluşi din partid, dar că le va cere colegilor să amâne această decizie pentru a le permite acestora participarea la Congresul care va fi organizat la "sfârşitul lunii februarie, începutul lunii martie". Crin Antonescu a subliniat că nu crede că va exista o scindare a PNL, dacă Andrei Chiliman va pleca din partid. "Andrei Chiliman nu a fost niciodată un lider al PNL", a ţinut să precizeze preşedintele PNL.
Citeşte şi EXECUŢII la vârful PNL. Crin Antonescu nu a REUŞIT să-l EXCLUDĂ pe Tăriceanu din partid
Cât despre schimbarea familiei politice europene, Antonescu a atras atenţia că "în acest moment, nu există o intenţie de negociere cu PPE". În privinţa declaraţiilor deputatului George Becali privind desfiinţarea ANI, Crin Antonescu s-a limitat să spună că nu judecă afirmaţiile "individuale, care nu implică politica generală a partidului".
"Eu nu am fost niciodată prieten foarte apropiat cu Andrei Chiliman. Am fost mai apropiat politic cu Ludovic Orban, dar în mod special cu Andrei Chiliman, nu. Nu cred că există vreo mare dispută între mine şi Andrei Chiliman, eu îmi văd de treaba mea. Domnul Chiliman a făcut nişte declaraţii şi în timpul campaniei, şi acum pe care fiecare poate să le judece în adevărul sau neadevărul lor, în inteligenţa sau prostia lor.
În general, atitudinea pe care a avut-o şi o are Andrei Chiliman este trădare, chiar dacă este un cuvânt delicat de folosit. Dacă tot partidul hotărăşte suspendar