Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uniunea Social-Liberală – pupat toţi piaţa Endependenţii

Publicat in Gandul, sâmbătă 5 februarie 2011 ·

Din punct de vedere moral, politic şi doctrinar, I.I.C. Brătianu s-ar răsuci în mormânt dacă ar şti cum şi-au pus pirostriile bătrânul său partid şi mereu nurliul PSD. Plăcuţa de pe uşa înaltă, de stejar, a sălii Parlamentului - acolo unde Antonescu şi Ponta au semnat, sâmbătă, protocolul Alianţei Social-Democrate -, pe care stă scris "IIC Brătianu", a rămas, însă, nemişcată. Deh, istoria îşi schimbă mereu părul, iar partidele, aliaţii.

Dar, ca să ne îngrijim de partea bună a lucrurilor, trebuie să bifăm premiera în care două formaţiuni politice dâmboviţene şi-au lepădat şalvarii orientali ai tocmelilor nesfârşite, ai negocierilor perverse şi aluneacoase, ai pierderii timpului şi a timpurilor, şi au semnat într-o lună ceea ce alţii n-ar fi semnat în două legislaturi. Iar meritul acestui pragmatism greu de bănuit în urmă cu doar câteva luni, este, fără îndoială, al tânărului şi mai puţin preacurvitului tandem Ponta-Antonescu.

Spre deosebire de pozele de partid ale altor timpuri, în care spre buricul nou născutelor alianţe, platforme şi coaliţii, dădeau fuga hoardele de lideri, pe post de mare moaşe, sâmbătă, la căpătâiul alianţei au fost doar şefii de partid şi Liviu Dragnea, care la finalul cu semnături, a făcut mezanplas-ul la dosarele de protocol.

Moment festiv, doar cel al semnării propriu-zise: Ponta, mai emoţionat decât Antonescu, care părea puţin mai crispat decât alte dăţi, repezindu-şi în răstimpuri bărbia într-o parte şi clipind mai des ca secundarul ceasului de buzunar al bătrânului Brătianu, cetit lunea dimineaţa, în Dealul Mitropoliei; dar mai atent şi mai grijuliu decât liderul PSD, care uitase să semneze a doua oară pe protocol şi pentru care fusese nevoit să-i atragă atenţia; şi mai pupăcios decât Ponta, care luat cu blitz-urile, a uitat să-l pupe pe Crin, fapt pentru care acesta a fost nevoit să-l facă să înţel

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 9 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 12 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 12 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 13 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 10 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 13 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 13 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 11 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°