Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat ieri, la Buzău, că ar fi "o mare greşeală" şi "un tertip" deschiderea de către Parchetul General a unei anchete în privinţa achiziţiei de către familia Băsescu a terenului din localitatea Nana, din judeţul Călăraşi, arată Agerpres.
Declaraţia lui Zgonea vine în urma solicitării vicepreşedintelui Partidului Democrat Liberal (PDL) Cezar Preda ca procurorul general să se autosesizeze în acest caz.
Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că o comisie parlamentară ar fi mai potrivită pentru a cerceta acest caz.
Domnia sa a declarat: "Din punctul meu de vedere ar fi o mare greşeală. Comisiile de anchetă parlamentară au un rol bine definit în structurile democratice şi ele pot să analizeze cauzalităţi, atitudini, comportamente în cadrul instituţiilor de stat, care de fapt generează, până la urmă, dacă nu corupţie, un anumit mod lax de a permite şi a ajuta politicienii care utilizează funcţiile în scopurile personale şi ale familiei. Aceste lucruri trebuie sancţionate".
"Transparenţa este extrem de importantă. Eu cred că o comisie parlamentară ar face lumină în acest caz şi ar da şi o credibilitate preşedintelui că nu a acţionat ilegal şi nu a dat niciun telefon şi nu a forţat nicio instituţie a statului român să-i ofere un credit preferenţial familiei sale", a adăugat Zgonea, conform sursei citate.
Cezar Preda a lansat ieri, într-o conferinţă de presă, un apel către Procurorul General al ţării noastre să se autosesizeze în cazul terenului agricol cumpărat de fiica preşedintelui.
Fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, Ioana, a cumpărat un teren agricol de peste 290 de hectare în zona localităţii Nana din judeţul Călăraşi, contractând de la CEC Bank un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro şi achitând din surse proprii aproape 280.000 de euro.