UPDATE / Reprezentanţii firmei DK Sportler a ajuns la Cluj! Aceştia nu au făcut declaraţii la sosirea la Cluj, au plecat direct spre stadion şi se vor întîlni în această după-amiază cu autorităţile locale.
Sportfive, compania care a organizat şi amicalul de lux Dinamo - Barcelona, şi-a trimis reprezentanţii la Cluj pentru finalizarea negocierilor legate de preluarea ”şepcilor roşii”
Veşti bune pentru fanii "şepcilor roşii". "U" Cluj este foarte aproape de a avea noi proprietari. Neamţul Volker Diergardt (54 de ani), deţinătorul firmei de consultanţă DK Sportler beraten Sportler GmbH, cu sediul central la Berlin, va ajunge astăzi la Cluj însoţit de impresarul Vasile Miriuţă. Diergardt este fost fotbalist şi a evoluat ca portar în anii '80-'90 la echipe ca Fortuna Dusseldorf, Arminia Bielefeld şi FC Koln. Alături de cei doi a făcut deplasarea în România şi unul dintre directorii firmei Sportfive, una dintre cele mai mari agenţii de marketing sportiv din lume, interesată de achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni la Universitatea. Cu un rulaj de aproximativ 1 miliard de euro pe an, Sportfive este firma care a organizat în luna august amicalul de lux de pe Naţional Arena, Dinamo - Barcelona (0-2).
Mîine se semnează actele
Imediat ce vor sosi în România, nemţii vor face o vizită la stadionul Cluj Arena şi vor inspecta şi bazele de antrenament ale studenţilor. Ulterior vor purta discuţii atît cu primarul Emil Boc, cît şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Uioreanu, privind implicarea autorităţilor în sprijinirea echipei. Conform surselor Gazetei, investitorii germani sînt dispuşi să preia datoriile clubului clujean, care se ridică la aproximativ 3 milioane de euro, şi să-i plătească lui Florian Walter puţin peste 500.000 de euro pentru pachetul majoritar de acţiuni. Negocierile finale se vor purta mîine, la Bucureşti. @N_P