Economisirea prin scăderile de salarii din învăţământ, sănătate şi administraţie s-a risipit în creşterile veniturilor din regiile publice. La stat, costurile cu forţa de muncă s-au mutat dintr-un buzunar în altul: au scăzut la bugetarii „clasici“, dar au crescut la cei care lucrează în companiile naţionale.

Unul dintre cei mai sensibili indicatori de performanţă pentru angajatorii de personal este costul cu forţa de muncă, adică sumele pe care trebuie să le cheltuiască pentru manopera realizată de angajaţi şi colaboratori. Şi la acest capitol, statul - ca angajator - se dovedeşte a fi un manager total neinspirat: a redus costurile dintr-o parte pentru a le creşte în alta.

Mai citeşte şi:

Taxele pe muncă, povară pentru angajaţi

Partea în care le-a redus - şi încă destul de substanţial - este reprezentată de sectoare precum sănătate, învăţământ sau administraţia publică, iar partea în care costurile cu manopera au crescut se regăseşte în companiile şi regiile publice din sectorul extractiv, producţia de energie sau captarea şi distribuţia apei. Reamintim că, în lucrările lor de specialitate, analiştii economici nu fac diferenţe între funcţionarii din instituţii şi salariaţii din companiile publice, cu toţii sunt consideraţi angajaţi ai statului.

Corecţii masive în sectorul privat

Datele raportate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că, pe de-o parte, cheltuielile cu forţa de muncă în instituţiile publice s-au redus, în trimestrul al treilea din 2010 faţă de trimestrul anterior, cu 13,3% (învăţământ) până la 21,2% (sănătate), dar au crescut în companiile şi regiile de stat de la 2,3% (captarea şi distribuţia apei) până la 8% (în industria extractivă).

În timp ce statul îşi transferă cheltuielile de personal dintr-un buzunar în altul, companiile private s-au înscris de mai multă vreme pe un