Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transporturi - Drumul express salvează infrastructura

Publicat in Jurnalul, marți 17 aprilie 2007 ·

Infrastructură feroviară la nivel UE, autostrăzi construite în viteză, privatizarea CFR Marfă şi personal puţin şi eficient la CNADNR şi la CFR Infrastructură, sunt doar câteva din priorităţile noului ministru al Transporturilor.

Ludovic Orban, al treilea ministru al Transporturilor din ultimii doi ani, a anunţat ieri, în prima conferinţă de presă susţinută din acestă funcţie, că vrea să facă tot ce nu au făcut predecesorii lui.

MOşTENIREA DOBRE. Ca un ministru care şi-a făcut temele, Orban a găsit şi explicaţii pentru problemele din transporturi. "Indiferent de oamenii numiţi în funcţii de administrare în cadrul ministerului, răspunderea pentru modul în care se derulează proiectele aparţine ministrului. Majoritatea întârzierilor provin din mandatul fostului ministru Dobre, care practic a blocat transporturile în România", a declarat Ludovic Orban. Printre întârzierile menţionate de minsitru se numără nefinalizarea divizării CFR Călători, întârzierile din procedura de privatizare a CFR Marfă, precum şi întârzieri în domeniul rutier, atât în programele de preaderare, cât şi în cele cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare sau Banca Mondială. În ceea ce priveşte aeroporturile, procesul de fuziune dintre Otopeni şi Băneasa trebuie impulsionat.

rban a cerut accelerarea lucrărilor de construcţie de autostrăzi, susţinând că România are nevoie de infrastructură pentru a susţine creşterea economică.

DRUM EXPRESS. Săptămâna viitoare, Ministerul Transporturilor (MT) va iniţia procedurile pentru derularea unui proiect de investiţii în valoare de 1,2 miliarde de euro, care vizează amenajarea unor drumuri rapide şi express pe anumite tronsoane, ca soluţie intermediară între autostrăzi şi drumuri naţionale. "Există soluţii tehnice intermediare pentru infrastructura rutieră, aşa numitele «drumuri express». Pentru început ne-am gândit la patru ax

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis: România nu va trimite combatanţi în Ucraina

Wall-Street.ro acum 29 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România nu va trimite combatanţi în Ucraina. "România nu va trimite combatanţi în Ucraina, este simplă discuţia şi cred că cu asta s-a şi terminat", a precizat şeful statului, citat de Agerpres. Referindu-se

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 42 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 43 minute
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Costel Orac și Sulejman Demollari sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Cancan acum 59 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Costel Orac, dinamovistul care a înscris în poarta lui Liverpool în cea mai i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°