Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mărturii din 4 martie 1977: Erau mormane de moloz şi oameni care scormoneau să scoată oameni

Publicat in Gandul, sâmbătă 3 martie 2012 ·

Cutremurul din 4 martie 1977 a însemnat, în amintirile celor care s-au luptat atunci să-i şteargă urmele, o cursă istovitoare pentru salvarea de vieţi, într-o atmosferă şi peisaj de sfârşit de lume.

Medicul Fălticeni Popescu era de gardă la Spitalul de Urgenţă Floreasca în seara de 4 martie 1977 şi chiar şi după 35 de ani îşi aminteşte pas cu pas acea gardă.

"A fost un coşmar pe care nu aş vrea să-l mai trăiesc sau să-l mai trăiască cineva vreodată. La Urgenţe erau cinci medici de gardă şi două săli în care se opera: un ulcer perforat la un tânăr şi o hernie omblicală la o femeie. Eu eram în sala în care pregăteam femeia şi, când am introdus acul în coloană pentru anestezie, a început să se zguduie clădirea. Am realizat imediat că e cutremur. Lumina s-a stins, au început să se spargă geamuri, s-a auzit un vuiet îngrozitor şi se simţea un praf puternic de cărămidă roşie. Am ajuns sub tocul uşii, unde erau şi ceilalţi doi medici cu care operam. Era o tensiune extraordinară, clădirea se mişca şi zgomotul era infernal", povesteşte, după 35 de ani de la dezastru, medicul stabilit în Statele Unite.

Fălticeni Popescu spune că, atunci când s-a terminat cutremurul, a încercat să se întoarcă pe întuneric la pacienta abandonată pe masa de operaţie, lucru imposibil deoarece în podea se făcuse o gaură prin care credea că vede ceva de la etajul inferior.

"Nu ştiam ce văd prin gaura aceea, dar de fapt vedeam bucătăria care era cu trei etaje mai jos", a declarat medicul, precizând că adevăratul coşmar a început abia după ce a părăsit sala de operaţie.

Potrivit acestuia, oamenii s-au năpustit de spaimă pe scări.

"Erau oameni bolnavi, unii erau operaţi şi se dădeau de-a dura pe scări. Plăcile de marmură cădeau peste bolnavi. Târâş s-a ajuns până la parter. Am ajuns în faţa spitalului şi se auzeau sirenele ambulanţelor care aduceau pacienţi. În

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum o ora
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 2 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 37 minute
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 4 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 12 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 2 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

16°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°