1982 Scriitorul sud-american Gabriel Garcia Márquez a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură după ce a cucerit lumea cu „Un veac de singurătate”. Autorul a fost recompensat pentru „romanele şi povestirile sale în care fantasticul şi realul se întrepătrund într-o lume exuberantă a imaginaţiei, reflectând viaţa şi conflictele unui întreg continent“.
„Viaţa nu este cea pe care ai trăit-o, ci aceea pe care ţi-o aminteşti şi cum ţi-o aminteşti spre a o povesti". Cu aceste cuvinte, celebrul scriitor columbian îşi începe rememorarea dulce-amară a propriei vieţi. Este octogenar şi ameninţarea unei boli grave îl face să se întoarcă asupra poveştii propriei existenţe, încercând să şi-o explice. Scrie „A trăi pentru a-ţi povesti viaţa" (2002), primul dintr-o serie de trei volume de memorii. Dar, cum este de aşteptat de la Márquez, realul se explică prin prisma fantasticului şi invers. Viaţa autorului se citeşte ca o operă de ficţiune. Iar înţelegerea romanelor sale se completează dacă descifrezi viaţa scriitorului.
Gabriel Garcia Márquez s-a născut la 6 martie 1928 în Aracataca, o aşezare mică, situată în regiunea tropicală din nordul Columbiei, între munţii de lângă Marea Caraibelor. Pentru plăsmuirea fabulosului ţinut Macondo din romanul „Un veac de singurătate", Márquez s-a inspirat din frumuseţea propriul ţinut natal.
La Aracataca, Gabo, cum îl numeau prietenii, a crescut alături de bunicul matern, un colonel pensionat. Imaginea bătrânului, fascinat de amintirea figurii legendare a lui Simón Bolivar (care va apărea în romanul „Generalul în labirintul său", publicat în 1989), i-a dominat copilăria. Poveştile spuse cu talent de bunic, un liberal convinsau avut o influenţă hotărâtoare nu numai asupra credinţelor şi a orientării politice ale lui Gabo, ci şi asupra imaginaţiei scriitorului de mai târziu.
Chemarea irevocabilă
Ga
