Poemele din Afaceri biografice (Ed. Autograf MJM, Craiova, 2012), structurate în cinci secţiuni între care graniţele sunt maleabile, sunt aşa cum ni le propune Anton Jurebie sub umbrela unui titlu paradoxalexplicit: „negocieri” profitabile ale eului cu Sinele – pre versuri tocmite.
Părăsind aparent furorul civic din Împotriva negrului total, Jurebie ne arată şi latura tandră a scrisului său – în special în prima secţiune a cărţii, Oasele oamenilor de zăpadă –, acea zonă de interioritate vie unde poetul îşi dezvăluie slăbiciunea şi graţia în raport cu umilitatea vieţii, ca şi un soi de distanţă pe care o pune între luciditatea proprie şi sentimentul acut al vieţii. Căci Jurebie este, în fond, un atlet al umilititudinii înţeleasă ca stare de graţie a poeziei, dincolo de orice orgoliu cu care este natural investit poetul, acest perpetuu „prea cumsecade lucrător cu ziua”. La el, forţa vine şi din retragerea expresiei belicoase în favoarea unei abia şoptite rugăciuni, a unei contorsionări imaginative, aşa cum iedera înlănţuie înfrumuseţându-l trunchiul unui copac uscat. Oare, doar „înfrumuseţându-l”? Zona imprecativă odată părăsită (reminiscenţe ale agon-ului profesat în volumul anterior mai pâlpâie uneori, în special în capitolul Afaceri biografice), Jurebie redevine caligraful acut al unei noi resemantizări a emoţiei, un creator de stampe atemporale în care dincolo de autoportretele vizibile putem zări uitată, într-un colţ, mâna maestrului. Gheara, ar spune unii.
Părul iubitei creşte ca altădată cel din poemul nichitastănescian, însă poetul nu-şi mai face un drum din el până la patul unde va cădea doborât de lupta cu îngerul (fie, şi alcoolul...). Asemenea celui atotputernic, se retrage în sine până la un punct, tocmai pentru ca iubirea să fie posibilă: „te privesc şi părul tău creşte, creşte/ se unduie ca fumul de ţigară./ ochii îţi ard şi părul tău/