Recentul val de ostilitate a autorităţilor faţă de minorităţile etnice şi religioase riscă să submineze valorile comune ale "demnităţii umane, libertăţii, egalităţii şi solidarităţii", impuse de Carta drepturilor omului, scrie James A. Goldston, directorul executiv al Open Society Justice Initiative, în ziarul The Guardian.
În Italia, de la prim-ministru în jos, politicienii i-au discreditat pe romi - dintre care mulţi sunt cetăţeni italieni - şi pe alţi imigranţi, într-un mod care a părut că legitimează actele de discriminare şi violenţă. Potrivit relatărilor presei, premierul Silvio Berlusconi i-a catalogat pe imigranţii ilegali drept o "armată a răului" şi a respins în mod explicit ideea unei Italii "multi-etnice", aminteşte ziarul citat de Agerpres.
De asemenea, în mai 2008, ministrul de interne italian, Roberto Maroni, a declarat că "toate taberele de romi vor trebui să fie demontate imediat, iar locuitorii expulzaţi sau închişi". Două zile mai târziu, atunci când o mulţime de 60 de oameni a demolat o tabără de romi din Napoli cu cocktailuri Molotov, Maroni a decretat: "Asta se întâmplă atunci când ţiganii fură copii sau când românii comit agresiuni sexuale".
În aceeaşi lună, Berlusconi a promulgat "o declaraţie a stării de urgenţă", care vedea în prezenţa nomazilor o justificare pentru o serie de măsuri extraordinare, inclusiv de amprentare digitală şi de fotografiere ale tuturor persoanelor vizate, inclusiv a copiilor.
Italia nu este singura ţară care s-a comportat astfel faţă de minorităţi. În ultimele două săptămâni, autorităţile franceze au dezmembrat peste 40 de taberele de romi şi au promis să expulzeze sute de romi în Bulgaria şi România - state membre UE ai căror cetăţeni au aparent dreptul la libera circulaţie şi şedere în întreaga UE.
Luna trecută, Nicolas Sarkozy a propus privarea de cetăţenia franceză a cetăţenilor fran