Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pinguinul care naşte porci

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 30 ianuarie 2010 ·

Cui i se adresează reclamele realizate prin animaţie? Teoretic, publicului consumator de Cartoon Network şi Disney Channel. De la marmota care înveleşte ciocolată şi până la cerbul Cornel, creativii au tot încercat însă să vândă adulţilor produse ambalate în desene animate.

Ursul catapultat cu un bidon de cicolată în braţe e deja un profesionist pe lângă doamna elefant care dă cu aspiratorul prin casă, promovând odorizante de cameră. Gospodina cu trompă are mărgele albe (or fi perle false?) şi e goală puşcă. Ce să înţeleagă copiii de-aici? Că tanti e exchibiţionistă sau că aşa dă şi mami cu aspiratorul, cum face elefănţica? Dezbrăcata din reclama "Air Wick" are gene lungi şi false (trei la fiecare ochi), blush în obraji, ruj pe buze, lentile de contact estetice. Albastru topaz. Şi-o dantură impecabilă, e evident că abia şi-a albit smalţul dinţilor. O piţipoancă de elefant, genul de animal pe care, cu siguranţă, nu ţi-ai dori să-l vezi în realitate, nici măcar la Zoo. Aspiră şi se vaită. Că n-are timp mereu să aerisească toată casa (o avea geamurile bătute-n cuie). "Cu Air Wick FreshMatic pot sta liniştită", zice ea şi pune microsprayul pe-o policioară, alături de fotografia înrămată a unui porcuşor. Prieten de familie. Apoi şterge praful cu o cârpă prinsă-n trompă, lăudând odorizantul şi bârfindu-şi bărbatul. "Aşa că nu-mi fac griji când soţul meu mai uită ghetele prin casă", zicea ea şi aruncă un adidas slinos într-o debara. Plină de adidaşi slinoşi. Pe uşă e fotografia soţului: un miriapod care zâmbeşte, stând cu dreptul din prima pereche de picioare pe o minge. Stop. Aici se rupe filmul, pentru că încep întrebările. Ale copiilor: "Da' de ce o elefănţică are soţ un miriapod?". "Din interes." "Şi miriapodul cât de mare e?" "Cât de mare vrea ăla care a făcut reclama." Deja am uitat numele produsului promovat... Vin curiozităţile adulţilor. "Da' relaţ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare, după ce instanţa i-a admis cererea de eliberare condiţionată

Wall-Street.ro acum 56 minute
Tribunalul Ilfov i-a admis lui Radu Mazăre o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Cons

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 3 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum o ora
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

România, ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est

Adevarul acum 55 minute
Peste 8 milioane de burgeri au fost comandaţi în ultimul an prin intermediul unei aplicaţii de livrare, România fiind astfel ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est şi pe locul 4 la nivel global, din cele 23 de ţări

Dolj: Fetiţă de doi ani şi jumătate, căutată de poliţişti după ce a dispărut din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii

News.ro acum o ora
O fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate este căutată de poliţiştii din Dolj după ce a dispărut, luni, în jurul prânzului, din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii.

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum o ora
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 4 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 3 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Burduja spune că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan în Consiliul General dacă acesta nu participă la o dezbatere electorală

G4Media acum 32 minute
Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a anunţat luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o de

Tomac: România este obligată să transpună în legislaţia naţională Directiva salariilor minime

Mediafax acum 25 minute
„Pesediştii roşii şi galbeni se pregătesc să anunţe cu mare fast majorarea salariului minim. Să spunem însă adevărul! Aceasta nu e nicio decizie politică revoluţionară pentru piaţa forţei de muncă. România este obligată să transpună în legislaţia na

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/20°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°