Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCENARII DE RĂZBOI într-un RAPORT american. Cum arată o invazie militară asupra Iranului

Publicat in Gandul, sâmbătă 29 septembrie 2012 ·

Un atac preventiv asupra Iranului, pentru a-i elimina sau întârzia dezvoltarea de arme nucleare, nu ar avea multe şanse de reuşită dacă ar fi lansat de către Israel. Ar reuşi, cel mult, să dea înapoi cu un an sau doi progresele făcute de Iran în acest domeniu. SUA şi statele aliate din Occident sunt însă cele care ar putea să ducă o astfel de misiune complexă la bun sfârşit. De aceea, ar trebui să preia controlul în această dispută şi să nu permită altora să stabilească teme şi calendare privind Iranul, arată un raport al CSIS (Center for Strategic and International Studies).

Raportul mai arată că puterea militară a Iranului, cu dotări învechite, nu are şanse împotriva capacităţilor armate moderne ale SUA şi ale statelor arabe aliate din Golf. Cea mai periculoasă "armă" a Iranului rămân rachetele balistice cu rază scurtă, medie şi lungă de acţiune, însă sistemele de alertare şi interceptare antirachetă instalate în statele arabe partenere ale SUA, care înconjoară Iranul, ar face faţă şi la această ameninţare.

Celelalte ameninţări din partea Iranului, în cazul în care este atacat, rămân blocarea strâmtorii Ormuz, ceea ce ar afecta grav comerţul cu petrol (pe acolo trece zilnic aproximativ 35% din producţia mondială de ţiţei) şi activarea grupărilor teroriste pe care le finanţează şi le susţine în alte state - Hezbollah în Liban sau grupările extremiste palestiniene. Acestea ar putea lansa atacuri asupra Israelului.

Cu toate acestea, arată raportul CSIS, un război cu Iranul nu este în interesul SUA, pentru că ar avea efecte grave asupra economiei mondiale, prin destabilizarea pieţei petrolului, dar şi asupra stabilităţii Orientului Mijlociu. Dacă Iran atacă unul dintre statele arabe aliate, care susţin interesele SUA în zonă, va exista o reacţie în lanţ, pentru că intervine dreptul la autoapărare şi alianţele locale se vor activa.

CITEŞTE

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Buzău

News.ro acum 24 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, marţi seară, în judeţul Buzău, la o adâncime de 140 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Potrivit INFP, marţi, la ora 18:32:22, s-a produs în zona seismică Vrancea,

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum 2 ore
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 3 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 17 minute
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

Proiectul privind reprezentarea minorităților naționale în CNSAS a fost adoptat de Camera Deputaților. Ce prevede

Ziare.com acum 28 minute
Camera Deputaților a adoptat marţi, 7 mai, un proiect legislativ care modifică articolul 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 în sensul asigurării reprezentării minorităţilor naţionale în Colegiul Consiliului National pentru Studiere

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 18 minute
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum o ora
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum o ora
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°