Mircea Munteanu a fost mutat disciplinar de la Biserica Mehala, iar acum predică la un azil de bătrâni şi pacienţilor de la o clinică de psihiatrie. Mitropolia va începe o judecată internă.
Citiţi şi:
Parohul Bisericii Mehala: “Este impropriu să faci chef etilico-folcloric în straşina bisericii”
Acesta a fost transferat disciplinar la sfârşitul anului trecut, fiind acuzat că a lăsat în urmă o serie de nereguli în gestiunea lăcaşului de cult. Munteanu, care a ocupat funcţia de paroh între 2006 şi 2009 la Biserica Mehala, susţine că toate relele i se trag după refuzul să de a plăti Mitropoliei taxă de 10 la sută, bani care, conform scriptelor, se strâng pentru ajutorarea parohiilor sărace.
“Eu nu ştiu unde se duc acei bani. Am refuzat să plătesc, iar de atunci am avut numai necazuri. După trei ani şi jumătate am fost schimbat din funcţie”, a declarat Munteanu.
A fost mutat disciplinar
Mircea Munteanu a ajuns să se ocupe de bolnavii de la Clinica de Psihiatrie de pe strada Văcărescu şi susţine slujbe la căminul de bătrâni. “A fost transferat disciplinar de la parohia din Mehala, la cel din Fraidorf. Există o cercetare a autorităţilor de stat din cauza neregulilor care s-au găsit. El urmează să fie trimis şi la judecata eparhială a mitropoliei. Mai multe nu vreau să comentez”, a declarat Ionel Popescu, vicar-administrativ la Mitropolia Banatului.
“Pot demonstra că nu sunt vinovat”
În cărca lui Munteanu au fost puse o serie de nereguli financiare. I se reproşează că a făcut un contract de închiriere la unul din imobilele care aparţin bisericii, iar în loc de bani (1.500 de euro pe lună), a făcut compensări pentru diferite lucrări la biserică. “Mi-au reproşat că nu am luat chiria. Apoi, mi-au imputat că am lucrat fără contract la picturile bisericii. Contractele au fost făcute însă înainte să ajung eu, în 2003.