Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, menta este o plantă erbacee perenă, cu frunze peţiolate, acoperite cu peri, cu flori mici, trandafirii şi cu miros plăcut, folosită în scopuri medicinale şi în calitate de condiment.

Dacă, în Antichitate, menta avea proprietăţi curative şi chiar afrodiziace, astăzi, ea este folosită din ce în ce mai mult în alimentaţie. În deşertul african, oaspete în corturile beduinilor, vei fi servit, după cum cere tradiţia locului, cu un ceai de mentă foarte dulce. Savurat pe îndelete, un moment de relaxare înaintea călătoriei care se aşterne înainte.

De cele mai multe ori se adaugă mentă proaspătă sau măcinată peste fripturi sau în sosurile ce se toarnă peste carne. Spre exemplu, sosul de mentă ce se serveşte alături de o friptură mai grasă se pregăteşte dintr-o cană de oţet pusă la încins într-o tigaie, peste care se presară două linguri de zahăr şi un mănunchi generos de mentă tocată foarte fin. Se lasă pe foc aproximativ 20 de minute, adăugând după dorinţă mai mult zahăr sau mentă. Se poate păstra într-un vas etanş timp de două-trei luni, într-un loc răcoros. Cu frunze de mentă se decorează îngheţatele, cremele dulci sau prăjiturile cu fructe.

DE LEAC

Mentolul este un ingredient de bază în producerea cosmeticelor, a parfumurilor şi a uleiurilor aromatice folosite în aromoterapie. De asemenea, este întrebuinţat cu succes împotriva înţepăturilor de insecte, dar şi a efectelor răcelii. Infuzia de mentă este cel mai eficient... tratament. Concentraţia potrivită este de trei linguri de mentă la un litru de apă. Important este ca, după fierbere, vasul să se acopere şi să se lase la infuzat timp de aproximativ 10 minute. Ceaiul tratează durerile de stomac, de cap sau problemele oculare (se pot face spălături cu ceai de mentă).

O cană cu ceai după masă acţionează ca un adevărat