La Teatrul Odeon, premieră, „Când Isadora dansa”, de Marthin Stevens. Elogiul adus femeii mame, dansatoarei Isadora Duncan. Restul este frumos şi modest. Dar un prilej de bucurie pentru actori şi pentru public. Isadora este interpretată de Maia Morgenstern.
Maia este mamă a trei copii şi star, stea, vedetă, foarte căutată de regizori, cu mari realizări în portofoliu, şi mai este vorba despre o combustie a contactului ei cu publicul. Maia se comportă pe scenă ca stăpânită de puteri nevăzute. Dacă nu o opreşti, nu se opreşte. E ca apa învolburată. Poate că de aceea e atât de greu s-o foloseşti ca pe o cataplasmă. Cei care lucrează în teatru nu sunt oameni obişnuiţi, iar unii dintre ei sunt obligaţi să stea la masa regească. În omeneasca noastră naivitate refuzăm prilejul de a ne descifra pe noi cu ajutorul marilor actori. Dar trebuie şi să avem ce descifra.
Tu, actor, oferi. Recepţia e uneori defectuoasă, şi se poate şi invers. Maia este o actriţă „altfel”, are „ceva” care te face să spui că fiecare om e ceva unic, irepetabil. Cred că asta-ţi explici cu irepresibilul ei talent.
Nu respectă regula jocului şi, de aceea nu este o actriţă comodă. Ea metamorfozează neprevăzut. Pe asta s-a bazat Andrei Şerban atunci când în „Tragedia antică” i-a dat să fie Medeea. A tulburat-o şi pe ea, fiindcă mereu se întoarce la felul atomic-temperamental.
Pe asta s-a bazat Alexandru Dabija, care a dirijat-o regizoral în „Lola Blau”, unde era uluitoare.
Uneori am impresia că rolurile o constrâng, ca un corset din 1870, şi ea vine ca viitura, ca apa Lodorei: Zguduind, vâjgâind, nălucind/ Zdruncinând,spumegând, bubuind,/ vuind, bolborosind,/ dănţuind/ ţopăind/ fremătând/ cântând, desfătând şi săltând.
În felul ei, ea îţi spune – ia viaţa de piept, nu ca s-o trânteşti, ci ca să-i auzi mai bine inima cum bate.
Mama e mamă. Două fetiţe şi un băiat.
