Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Cluj Arena“, un Colosseum pe Someş

Publicat in Adevarul, marți 22 martie 2011 ·

Turnarea betonului la structura de bază a noului stadion s-a încheiat. În prezent se lucrează la acoperiş. Stadionul de lângă Someş va avea 30.000 de locuri în tribune acoperite, instalaţie de încălzire a gazonului şi va fi inaugurat la toamnă.

„Cluj Arena" se înalţă pe zi ce trece. În această săptămână au început lucrările la învelişul acoperişului, operaţiune care va dura circa trei săptămâni. Între timp au fost finalizate turnările de beton la structura de bază, iar săptămâna viitoare vor începe şi lucrările la gazon - instalarea sistemului de încălzire. La noul stadion se lucrează din vara anului 2009, „Cluj Arena" urmând să-şi deschidă porţile în această toamnă. Pentru fundaţie şi structură, respectiv peluze, tribune, stâlpi de susţinere s-a folosit o cantitate de beton de 28.000 de metri cubi, potrivit inginerilor de pe şantier. Cantitatea este egală cu cea folosită pentru construirea a 27 de blocuri clasice de patru etaje cu o scară, pentru care se folosesc aproximativ 1.020 de metri cubi de beton.

Privit de sus, din ultimele rânduri, stadionul pare mult mai mare decât văzut din afară. Construcţia este într-adevăr impresionantă, bine conturată, după finalizarea infrastructurii de bază. În acest moment se lucrează la acoperiş, dar şi la amplasarea ultimelor elemente ale scheletului de metal.

Aluminiu şi pastă de titan

Muncitorii lucrează de zor la învelişul acoperişului Foto: Caius Raţiu

Pentru „Cluj Arena" a fost nevoie de impresionanta cantitate de 3,7 milioane de kilograme de oţel, cât pentru 224 de vagoane de marfă. Muncitorii amplasează primul strat din învelitoarea acoperişului: o tablă din aluminiu, care va fi „îmbrăcată", la rândul ei, cu un strat de folie protectoare, o barieră contra vaporilor, iar mai apoi stratul final, din aluminiu placat cu pastă de titan.

Proiectanţii ne-au dezvăluit că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 11 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 9 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 8 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 5 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 8 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 8 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 6 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 12 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

3°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°