Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezlegati cainii competitiei sa nu se transforme in monstri

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 14 septembrie 2007 ·

"Noul sistem de pensii va fi pe trei piloni - unul public, administrat de stat, inca unul public, dar administrat privat si al treilea privat, dar facultativ".

Am auzit aceasta fraza prima data acum noua ani, in 1998. In proiectul de lege care circula pe atunci, bariera de intrare pentru administrarea fondurilor private obligatorii de pensii era de 40 de milioane de dolari iar partea din contributie care trebuia sa mearga in fondul privat de pensii era de la inceput de 8%.

Dupa noua ani de discutii, zeci de modificari si doua legiferari anulate, am ajuns in sfarsit la startul sistemului.

De luni, peste 3 milioane de salariati (obligatoriu cei sub 35 de ani si facultativ cei intre 35 si 45 de ani) vor fi chemati sa aleaga un fond de pensii privat.

Contributia din salariul brut s-a redus intre timp la 2% pentru primul an (va creste treptat pana la 6%), iar pragul de intrare al administratorilor a fost coborat la 4 milioane de euro capital social.

Luni incepe o revolutie financiara in Romania, dar si de mentalitati.

Niciodata nu au fost mai multi oameni implicati direct intr-o asemenea reforma - este vorba de cei aproape 400.000 de agenti de marketing care vor incerca sa-si convinga apropiatii sau cunostintele la ce fond sa contribuie.

Prin statiile de autobuz, la croitor, la birou, toata lumea intreaba in stanga si in dreapta: ce e cu fondurile astea de pensii private?

Pensiile private au intarziat pentru ca statul a cedat foarte greu controlul. Pensiile sunt, impreuna cu sanatatea, ultimele domenii nereformate care intra in sfarsit, chiar daca partial, si in administrare privata.

Intarzierea legiferarii economisirii in sisteme de pensii private a creat, ca si in alte domenii, surogate de produse de economisire (cum au fost asigurarile de viata cu capitalizare transformate in "pensii private") si chiar de institutii

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 2 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum 26 minute
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum 43 minute
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum o ora
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

17°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°