Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba-neagra cu băncuţele stradale din sectorul 3

Publicat in Adevarul, joi 28 octombrie 2010 · ·

Primăria a început de câteva zile să rărească băncile montate acum câteva săptămâni, din patru în patru metri, pe Strada Agatha Bârsescu. Abonata licitaţiilor din sectorul 3 este de câţiva ani firma AA Marketing and Management care de câteva luni a umplut trotuarele, străzile şi parcurile de băncuţe din lemn.

Mai citeşte: Risipă de bani publici în sectorul 3: bănci amplasate din metru în metru

Spaţiul public de pe raza sectorului 3 al Capitalei este, de câteva luni, plin de băncuţe din lemn şi coşuri de gunoi din acelaşi set. Unele sunt montate din patru în patru metri, altele însă au între ele abia câte un metru. De exemplu, pe Strada Agatha Bârsescu din zona Vitan, 37 de bănci au fost amplasate pe o distanţă de aproximativ 300 de metri. Aceeaşi situaţie este întâlnită şi la Piaţa Alba Iulia, Dristor, Unirii şi Piaţa Sfânta Vineri. Chiar dacă cele din staţiile RATB sunt utile bucureştenilor, aceştia se plâng că cele dintre blocuri şi din parcuri adună oameni ai străzii şi îi tentează pe graferi să-şi lase amprenta.

Peste două milioane de euro proiectul

Astfel, după ce au umplut o bucată din stradă cu bănci, muncitorii au început de câteva zile să mai rărească din ele. Locuitorii din sectorul 3 sunt indignaţi de faptul că pe toate trotuarele, indiferent de cât de înguste sunt, a răsărit câte o bancă.

Victoria Eftimie, o pensionară de 66 de ani, trece zilnic pe strada Agatha Bîrsescu şi spune că a observat băncile şi coşurile de gunoi montate la fiecare scară de bloc. Astăzi însă, a remarcat o situaţie destul de curioasă: după ce au fost ţinutite în asfalt câteva săptămâni, unele bănci au dispărut sau au fost mutate. „Cred că sunt prea multe şi este o risipă de bani“, a declarat femeia.

Investiţia pentru aceste elemente decorative depăşeşte 2.000.000 de euro, firma care a furnizat băncile, AA Marketing and Management, fiind

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 54 minute
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

O nouă cerere de eliberare pe cauţiune a Prinţului Paul, judecată vineri în Malta - surse

Mediafax acum 32 minute
Potrivit surselor citate, vineri se judecă o contestaţie, după ce, anterior, instanţa din Malta a refuzat în prima instanţă eliberarea pe cauţiune, pe care a solicitat-o prinţul Paul. Între timp, autorităţile române au trimis în Malta mandatul de ar

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 55 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 48 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 4 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din judeţul Vâlcea - FOTO

News.ro acum 29 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită, joi, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti.

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°