Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vrea să demonstreze autorităţilor că este vie

Publicat in GAZETA de SUD, joi 10 iulie 2008 ·

O tânără de 20 de ani din Vâlcea trăieşte de câteva luni un coşmar. Fata trebuie să demonstreze autorităţilor că este vie, după ce a avut surpriza să constate că în arhivele poliţiei figurează ca fiind decedată din 16 martie 1992.VÂLCEA. Mădălina Petruţa Stoica locuieşte în Făureşti, judeţul Vâlcea. În urmă cu ceva timp, fata a mers la poliţie, pentru a solicita un cazier judiciar care îi trebuia pentru a face şcoala de şoferi. Numai că acolo a avut surpriza să descopere că în baza de date a poliţiei apărea decedată din 16 martie 1992. Poliţiştii vâlceni au deschis o anchetă pentru a descoperi cine se face vinovat de această gravă eroare. Tânăra a fost trimisă la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea, pentru a obţine un document medico-legal, din care să rezulte vârsta sa reală. În urma unei expertize, Mădălina urmează să dovedească faptul că este vie, iar acest lucru va fi posibil numai cu ajutorul poliţiei şi al procuraturii.

Când avea patru ani, a fost declarată moartă Mădălina Petruţa Stoica provine dintr-o familie numeroasă, ea având încă patru fraţi. Fata s-a născut în Mangalia, unde a locuit alături de cei dragi până în urmă cu 11 ani, când familia ei s-a stabilit la Făureşti. Încurcătura s-a făcut la Cernavodă, pe 16 martie 1992, când Biroul de stare civilă a eliberat un certificat de deces pe numele acestei tinere, în baza unui certificat medical constatator al decesului, semnat de un medic. La vremea aceea, fetiţa avea patru ani. „Nu pot să îmi dau seama ce s-a întâmplat. Noi nu am locuit niciodată în Cernavodă şi nu am avut nici o legătură cu acest oraş. Acum am ajuns să mă lupt ca să dovedesc că sunt vie, în condiţiile în care am certificat de naştere şi buletin“, a povestit Mădălina Petruţa Stoica. Persoana care a declarat decesul a fost contactată de poliţiştii vâlceni. Aceasta a fost angajata unui leagăn de copii din Cernavodă, care între tim

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 39 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum 35 minute
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum 45 minute
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

FOTO Funcționarii din Guvern au intrat în grevă japoneză

HotNews acum 4 ore
Funcționarii din cadrul Guvernului au intrat vineri dimineață în grevă japoneză deoarece premierul Marcel Ciolacu le-a refuzat majorarea salariului de bază, potrivit Sindicatului angajaților din Executiv. Protest la Palatul VictoriaFoto: Sindicatul

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°