Trec zilnic prin faţa unor intersecţii bine, sau foarte bine, păzite. Pe mai multe autoturisme, unele de lux, apare cuvântul ”security”, precedat de numele unei firme de specialitate.
Mărturisesc faptul că mă simt mai în siguranţă, şi chiar îmi vine să îi salut pe cei care stau adăpostiţi înăuntru, în semn de respect. Chiar am încercat odată să fac acest lucru, dar am fost ridicol: în autoturismul respectiv nu era nimeni. După aceea, am observat că nici în alte autoturisme nu era nimeni. Dar, au fost cazuri când înăuntru erau şi persoane care îndreptau către mine priviri de felină pregătită de atac. Pentru moment, sentimentul de siguranţă îmi dispărea. Ba chiar grăbeam puţin paşii, să ies cât mai repede din raza acestor priviri fixe.
În aceste situaţii, nedumeririle şi întrebările vin una după alta: de ce e nevoie de atâtea autoturisme aparţinând unor firme particulare într-o singură intersecţie, unde foarte rar vezi câte un poliţist-doi? Nu erau suficiente unul-două autoturisme ocupate de specialistul în materie? Când vezi prea multe, ai uneori sentimentul că acestea ar fi pregătite să intervină în forţă în cazul unor eventuale turbulenţe sociale, iar lucrurile nu stau nici pe departe aşa.
Apoi, în perioadă de criză, se întreabă românul de rând, de unde sunt suportate asemenea cheltuieli însemnate, care presupun salarii bune, uniforme, aparatură sofisticată, autoturisme de import impecabile şi altele? Din sectorul privat, sau de la stat? De oriunde ar fi, mi se pare uneori că suntem păziţi până la a ne fi frică. Poate greşesc, poate nu.
Mai există un fel de păzitori, mai modeşti. Un mare spital de stat din Bucureşti are în curtea sa uriaşă numeroşi agenţi de pază. Începând cu intrarea din stradă, te loveşti de ei la tot pasul. Este suficientă o singură privire, ca să îţi dai seama că sunt prea mulţi, că nu au ce păzi. Uni