Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Portret/ Băimăreanca Margit Nagy a tratat trei decenii copiii băimărenilor

Publicat in Adevarul, luni 9 noiembrie 2009 ·

Dr. Margit Nagy a ieşit la pensie în urmă cu câţiva ani, însă şi acum îi trec pragul mămici cu copii în braţe, pentru a-i cere sfatul medical. Femeia a pierdut multe în viaţă, mai puţin demnitatea.

Deşi s-a născut în judeţul Satu Mare, Margit Nagy se consideră băimăreancă, dat fiind faptul că, din anul 1973, locuieşte aici. După absolvirea facultăţii, a fost detaşată trei ani în Botoşani, după care, în 1971, a ajuns în Maramureş. Anul 1973 a însemnat punctul de cotitură în viaţa şi cariera medicului Margit Nagy. „Atunci, am primit post la Centrul de Sănătate nr. 4 din Baia Mare”, povesteşte ea. Timp de 23 de ani, a făcut în permanenţă şi gărzi la secţia Urgenţă Pediatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare.

Pentru a fi medic trebuie să ai har

Femeia este de părere că, pentru a fi un medic bun, trebuie să te naşti cu acest har. „Am trăit ca să-i ajut pe cei necăjiţi şi bolnavi. Nu-i înţeleg pe colegii de breaslă care acceptă bani pentru a se ocupa de pacienţi. Când veneau părinţii micilor bolnavi şi-mi aduceau câte o ciocolată, ceva, toate aceste atenţii le dădeam mai departe, copiilor nevoiaşi pe care-i aveam în grijă. Nici nu puteam dormi noaptea dacă nu-i ştiam pe micuţi în siguranţă, stabilizaţi din punct de vedere al bolilor de care sufereau”, spune femeia.

Margit Nagy afirmă că a ales pediatria din două motive. În primul rând, a iubit copiii de când se ştie: „Oamenii mari mint şi sunt adeseori falşi. Copiii au suflete curate, nu ştiu să mintă. Dacă te apropii de ei cu inima deschisă, vei avea parte mereu de surprize plăcute”. În al doilea rând, a considerat această latură a medicinii ca fiind o reală provocare. „Adulţii pot pune în cuvinte ce anume îi doare, medicul poate stabili mai uşor un diagnostic. În cazul unui nou născut, lucrurile stau altfel. Acesta nu are posibilita

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 7 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 9 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 8 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 12 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 10 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°