Procurorii militari de la DNA au finalizat ancheta în cazul lui Corneliu Dobriţoiu şi de săptămâna viitoare îi vor prezenta materialul de urmărire penală din dosarul privind modul în care obţinut locuinţa de serviciu, în care a fost pus sub acuzare şi pentru fals intelectual.
Avocatul lui Corneliu Dobriţoiu, Gheorghiţă Mateuţ, a declarat marţi, la ieşirea de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), că procurorii militari au finalizat cercetarea în cazul fostului ministru şi că va începe faza de prezentare a materialului de urmărire penală.
Mateuţ a precizat că Dobriţoiu a fost chemat marţi pentru a i se aduce la cunoştinţă o nouă acuzaţie, respectiv cea de fals intelectual, precum şi faptul că s-a schimbat încadrarea juridică a unei fapte pentru care a fost pus deja sub învinuire.
Surse judiciare au precizat pentru MEDIAFAX că toţi învinuiţii din acest caz vor fi chemaţi, începând de luni, pentru a studia toate probele adunate împotriva lor în acest dosar.
Direcţia Naţională Anticorupţie anunţa, în 16 aprilie, că a fost începută urmărirea penală în acest dosar în cazul generalilor Corneliu Dobriţoiu şi Traian Pigui.
Procurorii au dispus începerea urmăririi penale în cazul generalului maior în rezervă Corneliu Dobriţoiu pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, sub forma participaţiei improprii.
Generalul de brigadă în rezervă Traian Pigui, şef al Direcţiei domenii şi infrastructură din MApN la data faptelor, este cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, sub forma participaţiei improprii, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, potrivit DNA.
În rezoluţia de începere a urmăririi penale se arată că exist