Campania umanitară „Un vis, o speranţă, o viaţă” dusă de Asociaţia "Baby Care" din Sibiu a atras zeci de sibieni care au ales anul acesta să alerge pentru salvarea vieţii copiilor născuţi prematur la Maternitatea din Sibiu.
Medici, apropiaţi ai cadrelor medicale din cadrul Clinicii de Neonatologie a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu sau oameni simpli, au făcut primul pas şi s-au înscris pe lista participanţilor la semimaratonul şi crosul iniţiat de Fundaţia Comunitara Sibiu, eveniment programat pentru sâmbătă, 25 mai.
Obiectivul principal pentru care "Baby Care" s-a înscris la semimaraton este colectarea sumei de 10.000 lei pentru cumpărarea circuitelor necesare funcţionarii aparatelor de respiraţie care ţin în viaţă cei 20 de copii îngrijiţi în permanenţă în spitalul din Sibiu.
"Dispariţia în acest an a fondurilor necesare sprijinirii activităţilor de îngrijire şi tratament a nou-născuţilor şi prematurilor în Terapia Intensivă din Programul de Sănătate a Mamei şi Copilului ne-a determinat să reconsiderăm obiectivele campaniei noastre. Aceste fonduri erau destinate achiziţionării consumabilelor necesare tratamentului copiilor internaţi în terapie intensivă. În contextul actual dorim să folosim sumele adunate prin Campania „Un vis, o speranţă, o viaţă” pentru achiziţionare acestor consumabile fără de care aparatele şi echipamentele care susţin în viaţă zi de zi nou-născuţii şi prematurii bolnavi vor deveni doar un mobilier frumos de spital. Dacă, în final, programul naţional va funcţiona în continuare, vom reveni la obiectivul iniţial al campaniei", spune dr. Livia Ognean, preşedinta Asociaţiei Baby Care Sibiu.
Sibienii care doresc să susţina cauza copiilor născuţi prematur se mai pot înscrie la semimaraton până miercuri, 22 mai, la ora 24:00. Taxa pentru semimaratonul de 21 km este de 80 lei, semimaraton (2 x 10,5 km) 50 lei şi semimaraton (4 x