„Lăncierii“ din Amsterdam au câştigat cu 6-0 ultimul meci de campionat. Specialistă în reveniri miraculoase, Dinamo va întâlni joi un adversar aflat cu moralul la pământ. În schimb, Urziceniul şi Timişoara au motive serioase de îngrijorare. Iată cum s-au descurcat euro-rivalele echipelor noastre la sfârşitul săptămânii trecute:
Adversari Unirea
VfB Stuttgart. Tehnicianul Markus Babbel a schimbat sistemul de joc al şvabilor, în 4-2-3-1, însă a pierdut la Hamburg (1-3). Marica nu a fost inclus în lot.
Glasgow Rangers. La Motherwell (0-0, cu penalty ratat de gazde în minutul 86), internaţionalii scoţieni ai lui Rangers, Miller, Whittaker şi Weir au fost fluieraţi pentru ratarea calificării la Cupa Mondială.
FC Sevilla. Brazilianul Luis Fabiano a marcat o dublă contra Zaragozei (4-1), însă marele pericol pentru Unirea vine de pe flancuri, unde au excelat cuplurile Konko – Navas, pe dreapta, respectiv Adriano – Perotti, pe stânga.
Adversari Steaua
Fenerbahce. Aseară, împotriva echipei la care activează românul Giani Kiriţă, Bursaspor, Roberto Carlos şi compania au căutat a cincea victorie consecutivă.
Twente Enschede. Se menţine în fruntea clasamentului, cu o victorie dramatică, obţinută în prelungirile meciului cu Utrecht (3-2, Neşu nu a jucat), gol marcat de costaricanul Ruiz.
Şerif Tiraspol. Echipa nu a avut probleme în campionat şi a depăşit lejer, scor 3-0, echipa FC Viitorul, în ultimul meci înaintea confruntării europene cu Steaua.
Adversari Dinamo
Galatasaray. Echipa lui Rijkaard a surclasat campioana Besiktas, scor 3-0. Cehul Milan Baros, cu două reuşite, a fost eroul derby-ului din Istanbul.
Panathinaikos. A câştigat în deplasare la fosta echipă a lui Ilie Dumitrescu, Panthrakikos, scor 1-0, printr-un go