Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lustru la un parc „de aur“

Publicat in GAZETA de SUD, luni 1 februarie 2010 ·

Reamenajarea grădinilor publice şi a Parcului „Nicolae Romanescu“ din Craiova se dovedeşte un proiect delicat al municipalităţii. Licitaţia pentru proiectare a fost prelungită cu o lună, după ce ofertanţii au cerut informaţii suplimentare.

Conform declaraţiei oficiale a Primăriei Craiova, decizia de decalare a termenului licitaţiei pentru proiectarea reamenajării parcurilor a fost luată „urmare a vizitării amplasamentelor pe 19.01.2010, precum şi a numeroaselor solicitări de clarificări ale operatorilor economici interesaţi“. În traducere, posibilii ofertanţi au solicitat refacerea documentaţiei fiindcă obiectivele sunt mult mai complexe decât fuseseră prezentate. „Ni s-au solicitat o serie de clarificări şi vechile planuri ale parcului şi grădinilor, aşa încât s-a decis decalarea termenului pentru ca operatorii interesaţi să-şi poată construi ofertele“, a spus arhitectul-şef al Craiovei, Mircea Diaconescu. Aşa se face că la o lună de la afişarea documentaţiei, pe site-ul licitaţiei au apărut sute de planuri, poze şi clarificări. Spre exemplu, unul dintre pachetele de studii, expertize şi proiecte la care se va angaja câştigătorul licitaţiei este cel de reamenajare a Parcului „Nicolae Romanescu“, lucrare urbanistică al cărei proiect a fost medaliat cu aur la Paris în 1900. Iar intervenţiile la care trebuie să facă referire aceste studii nu sunt deloc puţine: „plantarea de specii de arbori şi arbuşti prezentaţi în planurile lui Redont astfel încât să se păstreze caracterul romantic al parcului; gazonare peluze, platbande prin însămânţare cu amestec de seminţe gazon şi/sau gazon rulou; reamenajare cascade şi căderi apă existente; igienizare (decolmatare) lacuri amonte şi aval de lacul mare; montare bănci, coşuri de gunoi etc., nivelare şi întindere pământ vegetal şi decopertare de surplus de pământ nefertil şi degradat în urma analizelor de sol; refacerea fo

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 3 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum o ora
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 2 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum o ora
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum o ora
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Gabriela Firea: Construim Spitalul Metropolitan, după câştigarea alegerilor pentru Primăria Generală

News.ro acum o ora
Starea sistemului de sănătate din România este departe de a fi perfectă, dar se îmbunătăţeşte cu implicarea autorităţilor locale, a afirmat Gabriela Firea. Candidata PSD la Primăria Capitalei a mai spus că sunt destul exemple de bune practici în ult

UPDATE - Navă scufundată în Marea Neagră - Parchetul Curţii de Apel Constanţa: Accidentul de la Sfântu Gheorghe, produs în urma coliziunii a două nave / Cercetările vizează distrugerea unei nave şi părăsirea locului accidentului

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Parchetului Curţii de Apel Constanţa au anunţat că scufundarea unei nave suib pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, s-a produs în urma coliziunii cu o altă navă, care se află în portul bulgăresc Varna. M

Apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, relansat

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale relansează apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi. Bugetul total este de peste 25 de milioane de euro. Banii pot fi accesaţi de autorităţile locale.

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

13°/20°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

24°
lun.

15°/24°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°