Ca mai fiecare om, am adunat tot felul de personalităţi favorite, în arte şi ştiinţe. De la un punct m-am gândit să fac oarecare ordine în acest panteon, să văd dacă toţi eroii mei culturali rezistă la fel de bine trecerii timpului, acumulării de noi informaţii, criticilor mai recente.
Cu cine începem? Evident, cu unul dintre veteranii acestui grup de elită, filozof scolastic, cosmolog fantezist, magician cu un inimitabil accent napolitan, eretic ars pe rug în Miercurea Cenuşii, la Roma, în 1600. Numele lui, Giordano Bruno.
De fapt este botezat Filippo, născut în 1548 la Nola, un orăşel la sud de Napoli, fiul lui Giovanni şi al Fraulissei Savuolino. Numele sub care devine cunoscut îi aparţinea unuia dintre profesorii săi, Giordano Crispo. La vârsta de 14 ani îşi începe studiile în mănăstirea napolitană San Domenico Maggiore şi devine foarte repede cunoscut ca posesor al unei memorii fenomenale, prezentat chiar Papei pentru o demonstraţie a puterilor sale.
Se credea pe atunci că o memorie superioară este şi cheia unei înţelegeri sistematice a lumii înconjurătoare. Bruno ştia însă să-i înveţe şi pe alţii să stăpânească tehnici tradiţionale de memorizare îmbunătăţită şi avea să-şi comercializeze cu mult succes cunoştinţele. Cu toate că avea opinii cel puţin originale în ceea ce priveşte religia, devine preot în 1572 şi profesor de teologie cu trei ani mai târziu.
Dar în 1576 se satură de preoţie, fuge la Genoa şi predă, pe unde poate, latina şi astronomia. Următorii 15 ani sunt petrecuţi pe drumuri europene, în căutare de binefăcători şi de slujbe academice. Trece prin Veneţia, Padua, Lyon, Geneva calvinistă, unde lucrează ca editor şi este judecat şi excomunicat în urma unui conflict cu un filozof local. După doi ani la Toulouse, unde conferenţiază pe subiecte astronomice, se bucură de un oarecare succes la Paris, la cu
