Fostul preşedinte al PDL Emil Boc a declarat, miercuri, răspunzând unei întrebări legate de afirmaţia liderului PNL, Crin Antonescu, potrivit căreia ar putea să îl numească premier pe Traian Băsescu, că "gura păcătosului adevărat grăieşte".
Întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cum comentează afirmaţia lui Crin Antonescu potrivit căreia ar fi dispus să îl numească pe Traian Băsescu premier dacă ar ajunge preşedinte, Emil Boc a răspuns printr-o "vorbă biblică".
"Gura păcătosului adevărat grăieşte. Vorba biblică este mai sugestivă decât orice. Cu asta am spus totul", a afirmat Boc.
Întrebat, în continuare, dacă acest lucru chiar s-ar putea întâmpla, iar varianta ar funcţiona, Boc a răspuns: "De ce nu?".
Întrebat mai departe dacă Antonescu şi Băsescu ar putea coabita din postura de preşedinte, respectiv premier, fostul lider al PDL a răspuns că "orice este posibil în lumea asta".
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că dacă ar ajunge preşedinte îl va pune pe Traian Băsescu premier în cazul în care acesta ar fi propus pentru funcţie de către un partid sau o alianţă care ar câştiga parlamentarele, el precizând însă că nu crede că se va ajunge în această situaţie. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »