de aviaţia israeliană în Liban şi a unor salve de rachete, marca Hezbollah, trase ca o ultimă sfidare, acordul de încetare a focului începe să fie respectat. Tergiversată nepermis de mult, de aviaţia israeliană în Liban şi a unor salve de rachete, marca Hezbollah, trase ca o ultimă sfidare, acordul de încetare a focului începe să fie respectat. Tergiversată nepermis de mult, parcă pentru a demonstra încă o dată cât de divizaţi sunt liderii lumii în privinţa politicii globale, Rezoluţia 1701 pune, poate, capăt războiului celor 30 de zile, dar nu şi conflictului latent care minează liniştea Orientului Mijlociu de aproape 60 de ani.În complicata istorie a regiunii, dominată de conflicte armate, parcă niciunul n-a fost mai fără rost şi mai păgubitor ca acesta din urmă: mii de vieţi secerate, o ţară care îşi pierde aura de invincibilitate, o alta parţial distrusă, un inamic periculos, mai întărit şi mai sigur pe el, o catastrofă ecologică cu efecte de durată, miliarde de dolari transformate în fum şi moloz. În ciuda pagubelor limitate şi a susţinerii, fie ea făţişă sau tacită, de care s-a bucurat din partea comunităţii internaţionale, Israelul nu a câştigat războiul. şi nu e vorba de cel strict militar, în care şi-a demonstrat superioritatea, cu sau fără ajutor american, ci de cel tactic. A judecat greşit forţa de reacţie a Hezbollah, a pisat cu bombe Libanul, omorând şi distrugând fără discernământ - a confunda nişte copii cu inamicul sau o fabrică de lapte praf pentru nou-născuţi cu o infrastructură vitală a miliţiilor şiite e impardonabil. Dar nu şi-a atins niciunul din obiectivele propuse. Militarii răpiţi, în fond pretextul sub care a pornit Israelul lupta, n-au fost eliberaţi, dezarmarea Hezbollah e mai mult decât incertă, de simpatia internaţională s-a ales praful. De cealaltă parte, inamicul şiit, care şi-a clamat deja "victoria istorică", departe de a fi conside