Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incomparabilul Johnny

Publicat in Romania Literara, miercuri 19 decembrie 2001 ·

Johnny este unul singur. Este unic şi incomparabil. La împlinirea vîrstei de 70 de ani, România literară îi consacră lui Johnny Răducanu, maestrul jazzului românesc, două pagini la care colaborează cîteva personalităţi culturale, muzicieni, artişti. în ce mă priveşte, nu mă voi pronunţa asupra muzicianului, deopotrivă compozitor şi interpret. Cel mai afon dintre prietenii lui fiind eu, aş prefera să nu-mi dau cu părerea în lucruri la care nu mă pricep. Ce valoare ar avea mărturisirea mea că iubesc muzica lui Johnny de cînd mă ştiu şi nu-i găsesc termen de comparaţie? Aşa că voi vorbi despre om şi despre prietenul meu.

Johnny se numără printre puţinii oameni care preţuiesc cu adevărat prietenia. Am avut ocazia să mă conving, nu o dată, de devotamentul lui faţă de aceia pe care îi consideră apropiaţi. Nu mulţi ştiu că Johnny a fost membru al PAC. Recunosc că mi-a venit greu să-i propun unui atît de mare artist să se "înregimenteze", cum se spune cu o expresie nu chiar lipsită de sens, într-o formaţiune politică. Mi-am călcat pe inimă şi m-am dus la el. Naturaleţea cu care Johnny a acceptat m-a lăsat cu gura căscată. Unei ziariste care, la conferinţa de presă la care l-am prezentat drept cel mai recent membru PAC, l-a întrebat de ce a ales acest partid, Johnny i-a răspuns concis: "Fiindcă nu-mi plac proştii". Artistul care a colindat lumea, solicitat de mari firme de impresariat, a acceptat să mă însoţească în campania electorală. N-a făcut nici un moft, n-a crîcnit că era frig în sala de concert ori prin pieţele şi străzile pe care le-am colindat, nu mi-a reproşat niciodată nimic. A fugit de la Iaşi la Galaţi cu un tren de noapte după zece ore de alergătură în capitala Moldovei. L-am rugat să-mi "scrie" tema muzicală a campaniei. A compus una dintre cele mai frumoase melodii pe care le-am auzit. în 1999, cînd am împlinit şi eu o vîrstă "rotundă", a venit c

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum o ora
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 43 minute
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 4 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum o ora
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea?

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. În prima zi a intervalului valorile termice se vor situa în continuare ușor sub normalul climatologic, în

Apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, relansat

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale relansează apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi. Bugetul total este de peste 25 de milioane de euro. Banii pot fi accesaţi de autorităţile locale.

Vreme instabilă şi temperaturi mai scăzute în toată ţara. Cum va fi vremea în Banat în următoarele săptămâni

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Meteorologii anunță că ultima decadă a lunii mai și primele zile din iunie vor aduce vreme instabilă și temperaturi fluctuante în majoritatea regiunilor țării. Meteorologii au emis, luni, prognoza pentru perioada 20 mai – 2 iunie. BANAT

E oficial: Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Județele vizate

Ziare.com acum o ora
Oficialii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) menționează că Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Astfel, dispozitivele montate de forțele armate ruse ar pune în pericol securitatea și funcționarea optimă a port

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum 2 ore
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 13 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°